Vicepremierul Kelemen Hunor, afirmă că în coaliţia aflată la guvernare sunt, de fapt, cinci componente, nu trei. Acesta s-a referit  la USR şi PLUS, dar şi la ”nucleul PDL” din PNL. Kelemen Hunor a apreciat că în orice coaliţie discuţiile sunt normale, însă diferenţele de opinie nu se simt nici în actul de guvernare şi nici în şedinţele Executivului. De asemenea, Preşedintele UDMR a vorbit şi despre premierul Florin Cîţu, despre care a afirmat că este empatic şi tolerant, transmite news.ro

”Nu stă coaliţia nici într-un ministru de la PNL, USR sau UDMR. Coaliţia şi liderii coaliţiei sunt ferm hotărâţi să ducă mandatul la bun sfârşit. În orice coaliţie există discuţii, există conflicte. Nu suntem la fel. Dacă vă gândiţi, de fapt, suntem cinci în coaliţie, nu suntem trei, fiindcă USR-PLUS înseamnă două partide, în PNL mai există nucleul PDL-ului, încă nu au fost asimilaţi, între ghilimele, şi acest lucru se simte, dacă vreţi, dar din acest punct de vedere e absolut normal să fie discuţii”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la B1 Tv.

Acesta a precizat că dezideratul celor care compun coaliţia este însă acelaşi, iar diferenţele de opinie nu se simt în actul de guvernare sau în şedinţele de Guvern.

Vicepremierul a făcut referire şi la atitudinea primului ministru Florin Cîţu, despre care a afirmat că este empatic şi tolerant.

”Florin Cîţu gestionează foarte bine chiar are o empatie şi o toleranţă de foarte multe ori mai mare decât aş accepta eu dacă aş fi premier. Eu îl respect pe Florin Cîţu pentru această deschidere şi pentru această răbdare”, a adăugat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor spune adevărul despre sistemul sanitar din România

Vicepremierul Kelemen Hunor a vorbit marți despre evenimentul tragic de luni seară de la spitalul Victor Babeș din Capitală. Totodată, acesta a vorbit și despre sistemul sanitar din România, dar și despre presiunea din ce în ce mai mare asupra acestuia.

Vicepremierul este de părere că presiunea pe sistemul sanitar din România este din ce în ce mai mare. Totodată, acesta a subliniat faptul că lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani a fost cea care a dus la unele improvizații, care nu au mai putut face față valului de pacienți.

El a mai adăugat că este nevoie de investiții masive în domeniul Sănătății, iar perioada prin care trecem nu este una foarte fericită nici pentru medici, dar nici pentru restul românilor.

„Nu este o perioadă fericită. Trecem cu toții prin aceasstă pandemie. Presiunea este din ce în ce mai mare și de un an de zile cu toții ne chinuim să asigurăm condițiile în sistemul de sănătate cu toate presiunile existente. Da, sunt multe improvizații pentru că investițiile au lipsit 30 de ani. Pe o infrastructură precară nu ai cum să faci minuni în 3 luni. Ne preocupă o investiție masivă în sistemul de sănătate”, a declarat vicepremierul.

Sursă foto: Dreamstime