Medicul Adrian Marinescu a declarat la DigiFM că în saloanele ATI de la spitalul Matei Balș nu era o temperatură optimă pentru acest sezon. Acesta mai spune că, au fost achiziționate centrale termice, dar vor fi instalate abia săptămâna aceasta.
„Nu era o temperatură de confort. Acum, noțiunea de frig sau de suportabil cred că este relativă, depinde de percepție. Noi am încercat în nenumărate rânduri să punem problema în ceea ce privește termoficarea centralizată și, mai mult decât atât, ne-am străduit și chiar cred că vom reuși, în această săptămână să avem un sistem independent cu centrale termice. Lucru care nu a fost deloc ușor, pentru că fiind un sistem pavilionar e destul de grei de realizat. Dar aceste centrale sunt deja luate. Urmează ca în săptămâna aceasta, poate până săptămâna viitoare, să fim independenți.”
Medicul Adrian Marinescu recunoaște că saloanele ATI de la spitalul Matei Balș sunt aerisite mai rar din cauza frigului de afară. El spune că dacă geamurile ar fi ținute deschise prea mult timp ar fi și mai frig în saloane, transmite DigiFM.
Marți va fi prezentat un raport privind incendiul de la Matei Balș
Vicepremierul Dan Barna a anunţat că marţi va fi prezentat un raport privind incendiul de la Spitalul „Matei Balş” care va cuprinde şi situaţia generală a sistemului de sănătate, susţinând că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este „activ şi prezent” în eforturile pentru a afla cauzele tragediei.
De asemenea, Barna a respins ideea existenţei unei relaţii tensionate între miniştrii USR PLUS şi premierul Florin Cîţu, susţinând că „Guvernul este stabil şi funcţionează bine”.
Vicepremierul a mai spus că aceste accidente „nu pot fi eliminate” şi se întâmplă „peste tot în lume”.
„Dar la noi parcă se întâmplă cam des şi din acest motiv sunt necesare măsuri foarte ferme, pe de o parte, necesitatea respectării regulilor. Nu ştiu care sunt cauzele de la Balş, dar nu aş fi deloc surprins să constat că s-au încălcat nişte reguli legate de limitarea accesului surselor de foc şi alte situaţii de genul acesta. Respectarea regulilor trebuie să devină obligatorie în toate locurile în care se foloseşte în contextul actual oxigenul”, a declarat Dan Barna.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea