Adevărul despre justiția din România. Cât de liberi sunt, de fapt, judecătorii

judecator

SURSA FOTO: Dreamstime

Justiția din România nu mai reflectă deloc ce era odată. Tot mai mulți judecători se confruntă cu probleme penale, fără a avea vreodată ocazia să fie liberi sau independenți. Mai exact, în aproape cinci ani de zile, DNA a deschis 2.902 de dosare penale pe magistrați. În același timp, DNA a vizat în anchete 1.962 de judecători și 845 de procurori.

Dana Gîrbovan, președinte Curtea de Apel Cluj a vorbit la Alephnews despre situația judecătorilor din România. Aceasta susține că au existat interceptări făcute de DNA care vizau atât judecătorul, inculpatul, dar și avocatul acestuia.

Totodată, Dana Gîrbovan a mai adăugat că exitau situații în care membrii CSM aveam tot mai multe dosare deschise la DNA.

„Au fost judecători interceptați de către serviciul DNA care în același timp avea pe rol un dosar pe corupție. Adică interceptau în același timp inculpatul, judecătorul și avocatul acestuia. Au fost situații în care membrii CSM aveau dosare deschise la DNA, pe baza unor note secrete trimise de SRI, care anterior interceptaseră nelegal pe o perioadă de 6 luni. Mă repet, este vorba de vârful sistemului”, a spus aceasta.

Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare din România a confirmat și el legăturile dintre SRI și CSM. Potrivit acestuia, constant cele două instituții de stat își trimiteau buletine care prevedeau informații legate de conduita judecătorilor sau a procurorilor.

„SRI-ul livra către CSM buletine în care erau prezentate foarte sumar anumite informații reziduale cu privire la conduita unor judecători și procurori, sigur, așa cum rezultau din anchetele lor, eu nu cunosc”, a spus Netejoru.

Bogdan Pîrlog, prim-procuror adjunct al Parchetului Militar de pe lângă TMB a declarat că există aproape 6.000 de măsuri de supraveghere pe care DNA le-a obținut pentru juedcatori.

„DNA a obținut 5935 de măsuri de supraveghere pe judecători. De ce-i țineai sub supraveghere, dacă magistrații nu fură? Din 2014 până în 2018. Este extrem de puțin dacă mă întrebați pe mine ca număr de măsuri”, a spus el.

Cum  ar trebui să fie judecătorii

Hunor Kelemen, vicepremierul României este de părere că România nu se poate întoarce din drum ci trebuie să găsească o soluție de mijloc. Judecătorii trebuie s fie liberi, imparțial, având un rol important în procesul de judecată.

„Nu putem să ne întoarcem acolo de unde am plecat. Da, o altă extremă. Asta a fost toată discuția. Și am spus: ar trebui să găsim undeva o soluție de mijloc. Pentru că dacă citesc eu raportul Inspecției, dacă mă uit punctual la anumite chestiuni- Ploiești, Oradea, Brașov- atunci spun că nu e ok.

Eu vreau ca judecătorul să fie într-adevăr să fie liber, imparțial, să fie independent, nu târât ani de zile de către un procuror. Fiecare are un rol important în proces, dar până la urmă eu aștept dreptate de la judecător”, a mai spus el.

Dan Barna, vicepremier al României pe de altă parte a vorbit despre desființarea SIIJ, care ar putea face ca România să intre într-o logică normală.

„Ca să elimini o cangrenă nu te cerți pe culoarea protezei. Eliminăm SIIJ, intrăm într-o logică normală…Dar de ce este SIIJ o cangrenă? De ce nu cred că are rost să detaliem. Pentru că este o structură creată știm de cine. De Parlamentul României, domnul Barna…De Parlamentul României controlat de Liviu Dragnea, cu scopul de a fi măciucă anti magistrați. Nu ne-au dezamăgit. Un sistem corect de Justiție n-are nevoie de acest apendice”, a spus Barna.