Călin Popescu Tăriceanu iese la atac. Acesta dezminte categoric informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora, în trecut, i-ar fi trimis „bezele” sau i-ar fi dat „sfaturi prietenești, prin intermediul unor procurori”, fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.
Tăriceanu spune adevărul despre Kovesi
Tăriceanu compară această „minciună” ca și cum ai spune că „Bush juca table cu Bin Laden sau că Băsescu nu a fost informator al Securității!”. Liderul ALDE reiterează astfel faptul că se opune oricărei încercări de desființare a Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.
„În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică am crezut că, în materie de minciuni și mizerii la adresa mea, le-am cam văzut pe toate. Ei, spre surprinderea mea, zilele trecute am văzut ceva nemaiîntâlnit și anume că în trecut mi-aș fi trimis bezele și i-aș fi dat sfaturi prietenești, prin intermediul unui procuror, dnei Kovesi, pe vremea când era procuror șef al DNA!
Despre poziția mea cu privire la activitatea doamnei de mai sus nu mai este cazul să reiau. M-aș repeta și nu-mi place lucrul acesta. A spune că eu i-aș fi dat sfaturi doamnei e ca și cum ai spune că Bush juca table cu Bin Laden sau că Băsescu nu a fost informator al Securității!
În plus, nu am avut și nu am procurori printre prietenii mei. Deci această așa zisă știre este ceea ce în limbajul jurnaliștilor se numește ”jeg de presă”.
Pun această așa zisă știre pe seama hotărârii mele de a mă opune viguros oricărei încercări de desființare a Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și refuzul de a accepta ideea întoarcerii la abuzurile de tristă amintire! Nu este un secret pentru nimeni că jurnaliștii care croșetează această făcătură sunt niște entuziaști susținători ai protocoalelor secrete dintre servicii de informații, parchete și instanțe. Nu este un secret că ei sunt adepții luptei împotriva corupției chiar cu sacrificarea drepturilor și libertăților cetățeanului. Au ajuns jurnaliști din greșeală pentru că e clar că sunt atrași mai mult de bâte decât de condei!
Am o veste tristă pentru ei! Au încercat alții mai grei decât ei să-mi pună pumnul în gură și nu a funcționat. Așa că lor pot să le dau un sfat: nu vă mai pierdeți timpul cu scenarii science fiction pentru că eu nu-mi schimb opinia cu privire la necesitatea existenței Secției!
P.S. Câteodată plătim scump privilegiul de a trăi în democrație! Oricine poate spune orice, oricând și oriunde despre tine sau apropiați ai tăi și tu nu poți face mare lucru! În numele libertății de expresie și al democrației pentru care acum 30 de ani românii și-au dat viața!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu pe o rețea de socializare.