Apar noi detalii din viața Luizei Melencu, tânăra răpită și ucisă de criminalul din Caracal, Gheorghe Dincă. Se pare că fata a stat trei ani de zile în Italia. Motivul a fost aflat astăzi.
Noi dezvăluiri despre victimele lui Gheorghe Dincă au ieșit la suprafață joi. Se pare că Luiza Melencu făcuse trei ani de școală în Italia. Tânăra, una dintre fetele ucise de criminalul din Caracal, era şefa clasei, avea planuri mari de viitor şi o relaţie deosebită cu familia sa.
„Trei ani de zile am avut-o în Italia. Eu 12 ani am lucrat în Italia şi acum am mers pentru un contract de 3 luni de zile în Anglia, cu sora mea. Crescând un pic, Luiza a zis «mami, mie aici nu prea îmi place, nu e şcoala ca-n România». A făcut a -Va, a VI-a şi a VII-a în Italia, ceva de genul ăsta. A făcut trei ani de zile, iar când am adus-o înapoi în România a pierdut un an de zile. Ea a fost de acord, a spus că indiferent că pierde un an, vrea să termine liceul, să-şi facă şcoala“, a spus mama Luizei, potrivit adevarul.ro.
Astăzi ar trebui să fie anunţate rezultatele ADN ale dinţilor găsiţi în pădure. Medicii legişti ar trebui să stabilească dacă dinţii gasiţi de anchetatori sunt sau nu ai Luizei, tânăra disparută în luna aprilie în Caracal, sau aparţin altei victime. Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, vine cu o ipoteză șocantă despre ce ar fi făcut Gheorghe Dincă cu Luiza. Avocatul familiei Melencu este de părere că șansele Luizei de a fi în viață, peste graniță, sunt mai mai mari decât ale Alexandrei. Motivul ar fi diferența de vârstă.
„Am speranta că Luiza trăieşte. Pare că era foarte preţioasa pentru el. Era matura nu copil, o fetita de 15 ani e mai greu sa o treci granita. (…) Şansele Luizei să traiasca sunt mai mari, era adult, frumoasa, cred că valora ceva pentru el si a vandut o mai departe”, susţine avoactul Tonel Pop.