Legea pensiilor și nemulțumirile multor pensionari după recalculare încinge spiritele în coaliția de guvernare. Liberalii lansează noi acuzații la adresa social-democraților, pe care-i acuză de dezinformare și manipulare electorală.
Controverse privind legea pensiilor: PSD și PNL se acuză reciproc
Legea pensiilor a generat un val de controverse pe scena politică românească. Declarațiile contradictorii ale reprezentanților PSD și PNL arată că tensiunile din coaliție sunt ridicate, fiecare partid încercând să își revendice meritele pentru majorările acordate pensionarilor.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că Partidul Social Democrat este singurul care a crescut pensiile, aducând în prim-plan eforturile guvernului de a actualiza veniturile pensionarilor. Potrivit acesteia, majorările recente au fost posibile datorită politicilor PSD, care a pus accent pe protejarea puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice într-o perioadă marcată de inflație și incertitudini economice.
Ministerul Muncii a anunțat că peste 3,8 milioane de pensionari vor beneficia de pensii mai mari începând din această lună, cu o majorare medie de 26,65%. Aceasta se adaugă indexării de 13,8% aplicată la începutul anului 2024, ceea ce duce la o creștere cumulată de peste 40% pentru majoritatea pensionarilor.
Răspunsul liberalilor: „Noua lege este un eșec”
Liderii PNL, însă, nu au întârziat să conteste afirmațiile PSD, acuzându-i pe social-democrați de dezinformare și manipulare electorală. Liberalul Robert Sighiartău a criticat dur legea pensiilor, pe care a descris-o ca fiind un eșec.
Acesta a subliniat că, deși pensiile au crescut pentru un număr mare de oameni, există încă un milion de pensionari care se confruntă cu recalculări nefavorabile și sunt nevoiți să facă demersuri birocratice complicate, inclusiv să meargă la arhivele naționale pentru a-și reconstitui documentele necesare.
„Deci în primul rând eu nu înțeleg cum PSD poate să mintă în halul ăsta. Cifrele sunt clare, deci PNL a crescut punctul de pensie de la 1.200 la 1.700 prin guvernările PNL cu prim-miniștri PNL și de asta nu înțeleg de ce neagă aceste creșteri.
Doi, problema pensiilor, e bine că au crescut pensiile pentru trei milioane de oameni. Nu e bine deloc ce s-a întâmplat cu celălalt milion de oameni. Pe lângă faptul că au recalculări în minus, vorbim de toate pensiile pentru o perioadă lungă”, a afirmat Sighiartău.
El a subliniat că liberalii au fost cei care au implementat creșterile semnificative ale pensiilor în trecut și că PSD nu ar trebui să își asume meritele pentru aceste măsuri.
Critici din partea PNL: „Atitudinea PSD-ului nu surprinde pe nimeni”
Deputatul Ionuț Stroe a fost la fel de vocal în criticile sale, acuzând PSD că încearcă să își asume meritele pentru succesele politice la care nu au contribuit.
Stroe a menționat că valurile de creștere ale pensiilor sunt asociate cu perioadele de guvernare liberală, și nu cu acțiunile PSD, adăugând că ministrul Simona Bucura-Oprescu ar trebui să se concentreze mai mult pe rezolvarea problemelor create de aplicarea defectuoasă a noii legi a pensiilor.
„Nu surprinde pe nimeni atitudinea PSD-ului. Nu e prima oară când își asumă paternitatea pe foarte multe subiecte care au impact electoral pozitiv.
Doamna Bucura Oprescu ar trebui să manifeste aceeași dezinvoltură și când e vorba de corectarea problemelor care au fost generate de modul în care a fost aplicată această lege,” a declarat Stroe, evidențiind frustrarea și nervozitatea provocate de această situație în rândul pensionarilor.