Pensionarii din România aşteaptă venirea toamnei cu sufletul la gură. Atunci ar trebui să se majoreze pensiile cu 40%, însă Guvernul nu pare convins că va reuşi să atingă acest procent. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, lămureşte situaţia.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a oferit, sâmbătă, noi detalii despre mult-aşteptata creştere a pensiilor prognozată pentru această toamnă. Ea spune că abia după ce Ministerul Finanţelor va prezenta, la începutul lui iulie, situaţia încasărilor bugetare, va putea spune cu exactitate cu ce procent vor fi majorate pensiile.
Atac la adresa PSD pe tema majorării pensiilor
În plus, ministrul a lansat şi un atac dur la adresa adversarilor din PSD, pe care îi critică că şi-au imaginat că majorarea de 40% va fi sustenabilă. Violeta Alexandru spune că este un om corect, vrea să mărească pensiile, însă o va face după posibilităţile reale ale economiei.
“De unde şi-a imaginat PSD-ul ca va fi sustenabilă creşterea pe care a promis-o, de 40%? Noi vom identifica toate resursele financiare, dar vom lua o decizie după ce Ministerul Finanţelor ne va prezenta aceste date la mijlocul anului. În baza acestor cifre, vom lua împreună o decizie vizavi de ce poate suporta bugetul.
Nu se pune problema că nu vrem să mărim pensiile. Aveţi în faţă un om foarte corect. Aici nu este vorba despre cine plusează mai mult, ci de posibilităţile reale ale economiei.
E uşor să promiţi, dar noi trebuie să punem toate resursele pe masă, să analizezi ce posibilităţi ai. De aceea premierul a vorbit despre sustenabilitatea unei creşteri. Trebuie ca omul să aibă ce pune pe masă şi anul ăsta, şi celălalt, şi în următorul an. Nu vrem să ne aflăm, peste ceva timp, în situaţia de a trebui să tăiem din pensii”, a declarat ministrul Muncii la România TV.
Ce trebuie corectat în sistemul de pensii?
Violeta Alexandru a vorbit şi despre reparaţiile pe care ministerul pe care-l conduce trebuie să le aducă sistemului de pensii din România: “Noi inventariem toate aceste elemente, avem de făcut reparaţii în chestiuni de bun simţ.”
“Sunt oameni care au avut diferite sporuri, au început activitatea la date diferite etc. Noi inventariem toate aceste elemente, avem de făcut reparaţii în chestiuni de bun simţ, cum ar fi dacă o mamă aflată în concediu de creştere copil, Doamne fereşte, încetează din viaţă, nu se poate încasa ajutorul de deces pentru că nu a contribuit în perioada respectivă.
Vom evalua încasările la buget şi în baza acestor date vom face şi alte discuţii. În ceea ce priveşte subiectul creşterii pensiilor mici, ele majorându-se, se pot apropia de cele ale persoanelor care au avut altă durată în activitate. Noi ne aflăm la mijloc, suntem puşi între două situaţii, a veni în sprijinul oamenilor şi a fi corecţi”, a mai precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.