Economistul Adrian Câciu a vorbit despre creşterea pensiilor cu doar 14 la sută şi a dat un mesaj foarte dur.

„Dacă rămâne creşterea cu doar 14 la sută, creşterea pensiilor este ZERO. Nivelul punctului de pensie nu este influenţat pozitiv. S-a publicat inflaţia.

Alimente, medicamente şi utilităţi, la asta te uiţi când vorbeşti de pensionari. Ei nu se duc în vacanţe, nu îşi fac case. Te uiţi şi vezi că ai un impact la 12-13 la sută fără să iei în calcul ce urmează.

”A fost o analiză politică, electorală şi pur contabilă”

Vorbim şi de cursul valutar aici, pentru că abonamentele la orice sunt influenţate de curs.

A fost o analiză politică, electorală şi pur contabilă. Pentru că, şi aici e marea greşeală, creşterea de 40 la sută nu e din pix. Aparent este din pix, dar în spate vin măsuri active care îţi aduc forţă de muncă.

Forţă de muncă suplimentară înseamnă contribuţii în plus la bugetul de stat. Ori când pierzi avantajele bugetare create prin legile anterioare, începi să fii contabil! Am auzit că nu aveau de unde să dea. Păi de ce le-au pus în buget?”, a explicat Adrian Câciu, potrivit dcnews.ro.

Economistul Adrian Câciu trage semnalul de alarmă. Potrivit ultimelor calcule făcute, riscăm să nu mai avem bani de pensii în următorul an, a avertizat el, într-o postare pe Facebook.

Klaus Iohannis: tăierea salariilor şi pensiilor este exclusă

”Riscăm falimentul economic şi social. Poate vi se pare dur ce spun dar este o realitate.
Anul viitor nu vor fi bani de pensii dacă se continuă în stilul ăsta barbar.

Țineti minte cifra asta: 11,3 miliarde euro! Banii ăștia puteau rezolva problema căderii economice a României şi puteau înlocui împrumuturile pe care actualii decidenți se pregătesc să le ia de la UE.

Dacă cineva știa sa îi aducă la buget! Se pare că nu avem norocul acesta!”, a mai scris Adrian Câciu, cu referire gestionarea veniturilor bugetare.

În context, Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că tăierea salariilor şi pensiilor este exclusă. „Nu se discută despre tăieri de salarii şi pensii, este exclus aşa ceva. Economia a suferit un recul semnificativ în trimestrul II, care a trecut, între timp îşi revine”, a spus Iohannis, la la Palatul Cotroceni.