Adevărul despre moartea lui Petrică Mîțu Stoian! S-a aflat de ce boală suferea, cu adevărat

Petrică Mâţu Stoian

Petrică Mâţu Stoian

Îndrăgitul cântăreţ de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a încetat din viaţă acum aproape un an şi jumătate, însă misterul din jurul morţii sale a rămas şi acum, cauzele decesului nefiind foarte clare.

Iată că acum noul raport de expertiză medico-legală vine să aducă anumite clarificări cu privire la moartea marelui artist.

Date noi privind moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Ar fi suferit de o boală despre care nu ştia nimic

Se pare că decesul nu ar fi avut legătură cu tratamentul în cameră hiperbarică, aşa cum s-a vehiculat mult timp. Petrică Mîțu Stoian ar fi avut o afecţiune la plămâni despre care nu ştia şi pe care medicul nu a putut să o depisteze.

Totul a fost prezentat într-un raport realizat de experţii din Timişoara. Carmen Obârșanu, avocata care o reprezintă pe sora lui Petrică Mîțu Stoian, a comentat pe seama acestor rezultate.

„Au stabilit acum experții de la Timișoara că a murit din cauza lui. Adică clinica nu a greșit, i s-a făcut corect terapia în camera hiperbarică.

Spun că a fost normal că nu a fost investigat înainte și am întrebat și eu, pentru că eu am făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, am întrebat polițistul dacă doctorul a făcut obiecțiuni și mi-a spus că este secret”, a precizat avocata Carmen Obârşanu.

Mai mult, aceasta este de părere că ipoteza potrivit căreia boala lui Petrică Mîțu Stoian nu putea fi depistată de către medicul care l-a examinat nu este una corectă. Carmen Obârşanu spune că a adus obiecţii acestui raport, aşa că va mai dura până când acesta va ajunge la dosar, cu tot cu contestaţiile depuse şi cu noile concluzii venite apoi.

Petrică Mîțu Stoian urma tratamente în cameră hiperbarică la un centru medical, dar şi alte proceduri, ca parte a unui tratament aplicat persoanelor care au rămas cu sechele după infectarea cu SARS-CoV-2.

Constantin Enceanu: Petrică era cel mai apropiat prieten al meu

Nu doar iubitorii muzicii populare din România plâng de dorul lui Petrică Mîțu Stoian, ci şi mulţi dintre colegii săi de scenă.

Constantin Enceanu a fost bun prieten cu regretatul artist şi spune că nu se poate obișnui cu absența lui și că nu trece zi în care să nu se gândească la cel care i-a fost prieten și coleg.

„Îmi este dor de evenimentele unde cântam împreună, de glumele pe care le făceam la filmări și de telefoanele în care dezbăteam tot felul de subiecte și puneam țara la cale.

Nici acum nu-mi vine să cred ca nu mai este. Ar fi făcut 62 de ani, ar fi fost încă tânăr”, spunea cu câteva săptămâni în urmă Constantin Enceanu pentru Fanatik.

„L-am cunoscut pe Petre în 1994, la prima mea lansare, la prima mea casetă- ”Naiba de mândruliță” – lansată la Hanul Craiovița. Pe el l-au adus Maria Loga și Costel Măgureanu la mine la lansare. Atunci l-am văzut prima oară pe Petrică și l-am auzit cum cântă…

Era slăbuț, el fizic, la vremea respectivă, nu te dădea pe spate, dar avea o voce… Am și zis <<Ce frumos cântă băiatul ăsta>>, era altceva. Ușor, ușor ne-am apropiat, am ajuns să ne vedem foarte des. Mai ales aici, pe Oltenia, bărbați, eram noi doi și Costel Măgureanu care luam mai toate evenimentele (…)

Petrică era cel mai apropiat prieten al meu. Eu cu sora mea nu am fost la fel de apropiat cum am fost cu Petre. Făceam Crăciunurile, Revelioanele împreună. Dacă nu ne vedeam de Crăciun, ne vedeam a doua zi, în familie”, a mai povestit Constantin Enceanu.