Tensiunile din Ucraina și toate știrile cu privire la centralele nucleare atacate de ruși au provocat o panică majoră în rândul românilor care însă își aduc aminte de Cernobîl, motiv pentru care au ajuns să dea iama în farmacii pentru a-și face provizii de medicamente cu iod. Totuși, un reputat medic spune că situația actuală reprezintă doar o mare țeapă.
Doctorul Tudor Ciuhodaru a explicat dacă este bine sau nu ca oamenii să cumpere iod în această situație, asta după ce rușii au atacat cea mai importantă centrală nucleară din Ucraina, care este și cea mai mare din Europa.
”Să nu confundăm efectele legate de funcționarea defectuoasă a unui reactor nuclear, acolo se folosește combustibil nuclear pentru a produce energie electrică și, în caz de accident, există o remanență a acelui combustibil nuclear și a produselor de formare a acestor deșeuri de tip radioactiv. În cazul în care vorbim despre un atac nuclear cu bombă sau rachetă, aici se utilizează practic acest produs nuclear, pentru a produce unda de șoc, căldură, distrugeri importante”, a spus medicul.
Ce trebuie să facem în cazul unui atac nuclear?
Medicul a explicat că există două lucruri importante pentru toată lumea în cazul unui atac nuclear. În primul rând este important să nu fim la nivelul solului acolo unde este unda de șoc, deci să ne adăpostim sub nivelul solului.
De asemenea, dacă vorbim despre radiații, trebuie să știm că nivelul de radiații, imediat după atacul nuclear este maximală în prima oră, scade cu cam 10% în primele 7 ore și în 72 de ore ajunge undeva la un 1%. Așa că trebuie să rămânem la adăpost, în subsol, cel puțin 72 de ore.
„Trebuie să reținem foarte clar ce trebuie să facem în cazul unui atac nuclear. Putem folosi o schemă pe care să o reținem cu ușurință: S.R.I – subsol, rămâneți acolo și informaț-vă. Să știți că simpla adăpostire într-o clădire, cât mai adânc în această clădire, reduce expunerea la radiații cu 40%, iar simpla eliminare a hainelor atunci când intrăm în acel adăpost, poate reduce nivelul de contaminare până la 90%”, a mai spus medicul.
Este bine sau nu să luăm pastile cu iod?
Vorbind despre pastilele cu iod, medicul a explicat că totul reprezintă doar o mare țeapă pe internet, deoarece iodura de potasiu nu previne contaminarea internă cu substanțe radioactive.
„Extrem de important, apropo de iodura de potasiu, nu previne intrarea substanțelor radioactive în organism, adică nu previne acea contaminare internă. Efectele ei sunt valabile doar pentru iodul radioactiv și nu pentru alți izotopi radioactivi. Când vorbim despre arme nucleare, bombe sau rachete, sunt peste 300 de izotopi radioactivi eliminați în acel moment. Ea poate antagoniza iodul radioactiv și de aceea se utilizează în anumite situații, dar dacă vorbim despre suplimente alimentare, tot felul de minuni care se comercializează în aceste zile, nu reprezintă decât o mare țeapă la un click distanță, care nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă din punct de vedere medical”, a mai declarat dr. Tudor Ciuhodaru la Antena 3.