În realitate, pensiile nu cresc. Pensionarii nu se pot hrăni cu vorbele sau cu iluziile ministrului Raluca Turcan. Această acuzație a fost lansată de deputatul PSD Oana Bulai. Aceasta a lansat un atac dur la adresa ministrului, căreia i-a cerut o serie de răspunsuri la anumite întrebări care îi vizează direct pe pensionari.
În realitate, pensiile nu cresc iar pensionarii nu se pot hrăni cu vorbe sau cu iluzii este de părere deputatul PSD, Oana Bulai. Ea a pus tunurile pe ministrul Raluca Turcan, pe care a acuzat-o că face unele declarații, dar realitatea este alta.
Oana Bulai a scris, pe Facebook, că intervențiile ministrului Municii, Raluca Turcan, despre creșterea pensiilor sunt doar iluzii care nu hrănesc pensionarii României.
„La începutul lunii noiembrie doamna ministru Raluca Turcan a vorbit public, din nou, despre creşterea pensiilor de la 1 ianuarie 2022. A declarat că #pensiile pot fi #indexate cu minim 6%, dar că simulările pe care le-a realizat prevăd creşteri între 6% şi 12%. Totuşi, acest anunţ nu rezolvă cu nimic problema aplicării Legii pensiilor, aşa cum a fost ea votată. Indexarea despre care vorbeşte doamna ministru reprezintă doar o mică parte din procentul cu care pensiile românilor ar fi trebuit să fie majorate în 2020 şi în 2021.
Discută de reforme, de pensii mai mari, însă doar discută, pentru că, în realitate, pensiile nu cresc. Și întotdeauna când face referire la pensii vorbeşte la viitor. Pensionarii nu se pot hrăni cu vorbele doamnei ministru sau cu iluziile pe care le vinde. Nu trebuie nimeni să mai prezinte vreun argument pentru creşterea pensiilor. Realitatea pe care o trăim este un motiv suficient”, a comentat Oana Bulai.
Pensionarii nu se pot hrăni cu vorbe sau cu iluzii
Ea a amintit că ne apropiem de momentul în care bugetul pe anul 2022 va trebui stabilit. În aceste condiții, pesedista a cerut ca ministrul Raluca Turcan să le spună pensionarilor ce măsuri a întreprins pentru ca pensiile să crească anul viitor în mod real, nu doar la nivel declarativ.
În plus, Oana Bulai a mai solicitat și detalii legate de momentul și modul în care vor fi respectate prevederile din Legea pensiilor cu privire la majorarea acestora. Întrebarea este legată de faptul că prin angajamentele luate de Guvernul Cîţu prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, bugetul sistemului de pensii va scădea iar majorările prevăzute de lege nu vor mai fi posibile.
„Totodată, am dori să le transmiteţi pensionarilor când şi cum vor fi respectate prevederile din Legea pensiilor cu privire la majorarea acestora, având în vedere că, prin angajamentele luate de Guvernul Cîţu prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, bugetul sistemului de pensii va scădea, iar majorările prevăzute de lege nu vor mai fi posibile. Legea 127 prevedea că bugetul de pensii trebuie să fie de 11,7% din PIB, iar în PNRR scrie că procentul nu are voie să depăşească 9,4% din PIB”, a transmis deputatul PSD.