Sindicatul național al polițiștilor publică pe site-ul propriu un comunicat prin care încearcă să combată teoria că pensiile militare de stat nu fac parte dintre pensiile speciale. Sindicaliștii subliniază că meseria de polițist presupune riscuri majore precum și importanța misiunii acestora în societate și din aceste motive drepturile bănești trebuie apărate.
Sindicatul național al polițiștilor și personalului contractual a venit cu argumente care vor să combată faptul că pensiile militare fac parte din categoria celor speciale.
„În ultima perioadă, constatăm că se perpetuează dezbaterile din spațiul public, referitoare la pensiile militare de stat, dar opinia generală tinde spre o oarecare normalitate, în sensul că acestea sunt tot mai puțin asimilate cu așa-numitele pensii speciale, în fapt cele șase (6) sisteme de pensii de serviciu, gestionate și plătite de Casa Națională de Pensii Publice din bugetul asigurărilor sociale de stat.
În contextul în care Parlamentul și Guvernul au în vedere modificarea legislației, în acord cu prevederile din PNRR – unde pensiile militare de stat, care sunt plătite din contribuțiile beneficiarilor, la care se adaugă o coplată din bugetul consolidat al statului, au fost asimilate, fără temei, în 2020-2021, cu pensiile de serviciu –, reiterăm legitimitatea unei realități evidente: pensiile militarilor și polițiștilor români și ale celor din statele NATO/UE datează de foarte mulți ani și sunt fundamentate pe riscurile profesionale, complexitatea și importanța socială a misiunilor derulate în interes național, european și internațional, pe speranța de viață mai redusă față de alte domenii de activitate, pe incompatibilitățile si interdicțiile impuse prin lege etc” se arată pe site-ul oficial al SNPPC.
Argumente legislative, istorice și faptice
Totodată, sindicaliștii cer respectarea drepturilor după o viață petrecută în slujba statului. „Consecvenți acțiunilor noastre – de a apăra nu doar salariile din prezent, ci și veniturile cuvenite după trecerea în rezervă, urmare a muncii prestate o viață în slujba statului –, în toate adresele oficiale SNPPC, către Guvern și Parlament, dar și în mass-media, am invocat nenumărate argumente legislative, istorice și faptice, care impun eliminarea din PNRR, dar și din dezbaterile politice și publice, a ideii că pensiile militare sunt speciale. Nici vorbă de așa ceva!
Trebuie să ne fie clar, tuturor, între altele, inclusiv faptul că scăderea dramatică a atractivității tinerilor față de ,,meseria armelor” (a se vedea ultimele sesiuni de admitere în școlile militare și de poliție) este și rezultanta unei insuficiente predictibilități în salarizare și în pensionare, care, alături de predictibilitatea în carieră, sunt esențiale nu doar pentru viitorul societății, ci și pentru eficiența Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională. Toate, împreună, asigură atât o bază profesională solidă de îndeplinire a misiunilor, cât și un impact benefic privind orientarea tinerilor, în viitor, către cariera de polițist sau militar” scrie în comunicat.
Sistemul nu e atractiv
„Și nu în ultimul rând: în prezent, deficitul de personal din familia noastră ocupațională este de cca. 50.000 de oameni, iar lipsa de atractivitate față de acest sistem, aproape cronicizată, în condițiile menținerii salarizării precare și a impredictibilității sistemului de pensionare, va conduce la majorarea acestei cifre. Așadar, sperăm că rațiunea guvernanților și a parlamentarilor va prevala, iar deciziile politice vor reflecta nevoia de consolidare a Apărării, Ordinii Publice și Securității Naționale!
SNPPC publică și argumente juridice/texte de lege, vizavi de existența dintotdeauna și pentru viitor a pensiilor militare de stat, care arată clar obligațiile profesionale, complexitatea și importanța misiunilor, interdicțiile de a desfășura alte activități lucrative, incompatibilitățile cu alte profesii etc., precum și câteva linkuri, care reflectă riscurile profesionale și periculozitatea sporită a profesiei de polițist/militar”.