Adevărul despre pensiile speciale. De ce nu au fost eliminate până acum

salarii

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Pensiile speciale sunt un subiect care atrage după sine mai multe controverse. Chiar dacă Partidul Național Liberal încearcă să le elimine, se pare că până acum nu au avut câștig de cauză.

În timpul Guvernului social-democrat, condus de către Victor Ponta, au fost introduse aceste pensii speciale care atrag controverse.  Introduse în 2015, acestea nu se calculează pe bază de contributivitate, așa cum sunt calculate restul pensiilor, ci reprezintă un procent din salariul activității din ultima perioadă.

Beneficiarii acestor pensii speciale au o pensie mai mare comparativ cu cei care primesc pensii obișnuite, iar plata acestora implică o sumă mai mare de la bugetul de stat, pe lângă sumele din bugetul asigurărilor sociale, notează mesagerulneamț.ro.

PNL încearcă să le elimine din 2017

Având în vedere că liberalii merg pe principiul ”la contribuții egale, trebuie să existe pensii egale”, aceștia au încercat din anul 2017 să elimine pensiile speciale, dar nu a existat o majoritate parlamentară liberală, urmând ca proiectul depus să fie tergiversat de către PSD.

La trei ani după această întâmplare, în ianuarie 2020, proiectul de lege care prevede eliminarea pensiilor speciale a fost scos din nou la iveală, după ce PNL a preluat guvernarea. Trebuie subliniat că proiectul de lege a fost elaborat în conformitate cu deciziile Curții Constituționale.

Totuși, de ce nu au fost eliminate pensiile speciale?

După ce Parlamentul a votat legea liberalilor, Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a adresat la Curtea Constituțională a României pentru a spune că legea ese neconstituțională. La fel a făcut și Înalta Curte de Casație și Justiție.

CCR a amânat de trei ori laurea unei decizii cu privire la proiectul de lege al liberalilor, care prevede impozitarea pensiilor speciale cu 85 de procente. Următorul termen de judecată, stabilit de către CCR, este 8 decembrie.

Amânarea CCR ar putea avea fi subiectivă

Faptul că CCR a amânat deja de trei ori luare unei decizii privind pensiile speciale poate ridica suspiciuni iar insituția poate părea părtinitoare în contextul în care șase dintre cei nouă judecători beneficiază de pensii speciale.

Mai mult decât atât, Avocatul Poporului, Renate Weber, va beneficia și ea de pensie specială după terminarea mandatului.

În plus, liderul deputaților liberali, Florin Roman, a precizat că proiectul respectă motivarea CCR referitoare la legea pivind eliminarea pensiilor speciale, notează sursa anterior menționată.

De ce este nevoie de o majoritate a liberalilor în Parlament

Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, a declarat că este nevoie de o majoritate liberală în Parlament pentru ca părinții și bunicii să nu aibă de suferit.

Da, ne dorim eliminarea pensiilor speciale și majorarea pensiilor, pentru ca părinții și bunicii noștri să nu aibă de suferit! Pentru asta însă este nevoie ca, după 6 decembrie, să avem o majoritate în Parlament, astfel încât votul nostru să fie covârșitor ori în promovarea celor mai bune proiecte”, a declarat președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea