Un medic distruge teama legată de imunizare: Frica trebuie să fie de boală, nu de vaccinare

Medicul cardiolog Silviu Dumitrescu a demontat mitul respectiv, punctând faptul că frica pacienților cardiaci a apărut din cauza știrilor false.

„Pacienții cardiaci nu merg la vaccinare, pentru că, din păcate, știrile false, ceea ce se vorbește fără niciun fel de bază științifică a ajuns să genereze teamă. Există mulți dintre pacienții mei care mă întreabă: ”Domnule doctor, eu am hipertensiune, eu am insuficiență cardiacă, eu am agină pectorală, eu pot să mă vaccinez?”. Sigur că puteți să vă vaccinați și nu doar că puteți să vă vaccinați, trebuie să vă vaccinați.

Sigur că această frică de vaccinare și de efecte cardio-vasculare nu apare doar la bolnavii cardio-vasculari, ea apare în populația generală și este, din păcate, rezultatul diseminării informației false. Informația reală, confirmată recent, acum 4 zile s-a publicat un studiu foarte mare, care a evaluat efectele cardio-vasculare ale infecției cu COVID, dar și efectele cardio-vasculare ale vaccinării. Arată foarte clar că riscul asociat vaccinării, indiferent de complicații, (…) este mult, infinit mai mic dacă ne vaccinăm, decât dacă nu ne vaccinăm”, a explicat medicul pentru antena3.ro

Riscul de miocardită, de 100 de ori mai mare pentru persoanele nevaccinate

De asemenea, acesta a susținut că riscul de miocardită este de „peste 100 de ori mai mare” în rândul persoanelor nevaccinate. Mai mult, medicul spune că raportul risc-beneficiu este clar în favoarea beneficiului, atunci când vorbim despre imunizare.

„Dacă nu suntem vaccinați, riscul să facem miocardită este de peste 100 de ori mai mare, uneori chiar de 1.000 de ori mai mare pentru anumite tipuri de afecțiuni. Nu există nicio procedură medicală sigură, nu există ceva care nu are niciun risc. Atunci când recomandăm ceva, întotdeauna evaluăm raportul risc-beneficiu. În situația vaccinării, raportul risc-beneficiu este clar în favoarea beneficiului, fără niciun fel de îndoială.

Vedem oameni tineri care mor de COVID-19, fără niciun fel de comorbidități, vedem oameni cu afecțiuni cardio-vasculare compensate care mor de COVID pentru că nu s-au vaccinat. De asta, mesajul meu este foarte clar: frica trebuie să fie de COVID, de boală, nu de vaccinare.

(…) Pacientul cu boală cardio-vasculară trebuie să continue tratamentul în mod obișnuit. În mod normal, nu trebuie să facă pauză de la nimic. Orice îndoire are, trebuie să consulte medicul, să nu ia inițiative de unul singur. Trebuie să-și continue tratamentul, chiar dacă este sub tratament anti-coagulant, anti-agregant, tratamentul se continuă. Nu este necesară întreruperea lui la momentul vaccinării.

Riscul de a face evenimente trombo-embolice din cauza COVID este de 1.000 de ori mai mare decât riscul bolilor trombo-embolice create de vaccinare și cred că asta răspunde tuturor întrebărilor”, a completat specialistul.