Adevărul despre Prințesa Diana. Lucrul mai puțin știut despre ”Prințesa inimilor” (VIDEO)

Rochia de mireasă a Prințesei Diana a fost una dintre cele mai memorabile ținute din toate timpurile, eclipsându-le chiar pe cele ale viitoarelor ei nurori, Kate Middleton și Meghan Markle. Puțină lume își amintește că Lady Di a mai purtat o a doua rochie, într-o culoare mai îndrăzneață.

Lady Diana Spencer s-a căsătorit cu prințul Charles, moștenitorul tronului britanic, la 29 iulie 1981, într-o ceremonie fastuoasă, dar mariajul a fost marcat de scandaluri și relații extraconjugale.

Căsătoria prințesei Diana cu Charles s-a destrămat în urma unui divorț pronunțat în 1996, iar anul următor, Diana pierea într-un tragic accident de circulație, la Paris.

Spre deosebire de ducesele de Cambridge și Sussex, Prințesa de Wales, care avea 19 ani când s-a căsătorit, nu a purtat una, ci două rochii de mireasă.

Dacă prima ținută rămâne în memoria tuturor, nimeni nu mai știe cum arăta a doua sa ținută.

Nunta Prințesei Diana cu Prințul Charles, la finele lunii iulie 1981, a fost considerată ”Nunta Secolului XX”. Evenimentul a fost transmis în direct la TV și a fost urmărit de un număr record de telespectatori din întreaga lume.

Cu ce a schimbat Prințesa Diana rochia albă de mireasă?

Unul din principalele detalii care a atras privirile și a rămas în memoria celor care au urmărit evenimentul a fost rochia de mireasă purtată de Diana, o creație spectaculoasă, cu 10.000 de perle și o trenă de peste 7 metri.

Ulterior, ”Prințesa inimilor” și-a schimbat ținuta din biserică cu una roz, în momentul plecării în ”Luna de miere” alături de prințul Charles. Fotografiile de la acea vreme îi arată pe tinerii căsătoriți făcând semn cu mâna mulțimii, în timp ce părăseau gara Romsey, îndreptându-se spre Gibraltar, scrie HelloMagazine.

Charles era extrem de elegant, într-un costum gri, în timp ce Diana purta o rochie midi, roz, strânsă pe corp, și cu o jachetă scurtă deasupra, ambele concepute de David Sassoon pentru Bellville Sassoon.

La această ținută, Lady Di a accesorizat o pălărie roz și o geantă clutch în culori pastelate.

 

Kate și Meghan au schimbat și ele rochiile

Cele care aveau să-i devină nurori, Kate Middleton, soția prințului William, și, ulterior, Meghan Markle, soția lui Harry, au optat pentru rochii mult mai conservatoare, albe.

Soția Ducelui de Cambridge, Kate, a purtat la nuntă o rochie creată de Sarah Burton. Creatoarea de modă, care se află la cârma casei McQueen, a fost aleasă chiar de Middleton.

Rochia cu o croială de tip bal a avut un decolteu în V și mâneci lungi din dantelă. Rochia a fost realizată din dantelă franțuzească Chantilly și dantelă englezească Cluny. Apoi, ducesa de Cambridge a schimbat ținuta cu o rochie din dantelă, tot o creație Alexander McQueen.

Soția ducelui de Sussex, Meghan, a ales pentru mariajul cu Harry o superbă rochie Givenchy, cu mâneci lungi, pentru ca la recepția găzduită seara să poarte o rochie tot albă, creație Stella McCartney.