În acest context în care pandemia ne lovește extrem de dur, atât sanitar, cât și economic, suntem puși în fața faptului implinit. Cert este că circa 50% dintre români nu sunt interesați mai deloc de viața politică. Rămânem cu cealaltă jumătate, asta într-un caz fericit, în care vom avea parte de o prezență masivă la vot.

Adevărul despre PSD

Lovită extrem de dur de coronavirus, România abia se mai ține pe picioare din punct de vedere economic. Și totuși, la începutul acestei săptămâni PSD, sătul de Opoziție, a votat în Parlament mărirea pensiilor cu 40%. Totul, într-un context în care toți specialiștii spun că e cea mai mare greșeală.

PSD nu se dezminte însă. În spatele mantiei de social democrație, reușește să înrăiască mediul privat de bugetari și pe tineri de cei vârstnici, părinți și bunici. Dar cine este acest PSD? Următoarele rânduri sunt despre readucere aminte sau despre devoalaarea mastodontului care în 30 de ani de la Revoluție s-a reîncărnat fără nicio rușine și fără nicio problemă.

FDSN-FSN-PDSR-PSD. Ca să nu fim răutăcioși și să punem și un PCR înaintea FDSN. Cum spuneam, PSD s-a săturat de Opoziție după doar câteva luni cu Ludovic Orban la Palatul Victoria. Cât a stat însă actualul PSD la putere în ultimii 30 de ani? Mult. Unii ar spune indecent de mult. 22 de ani din 30. O mică dictatură ar spune unii. Justificat sau nu.

Dacă ne gândim la anii Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, am putea spune că nu exagerăm. Cine este însă acest PSD care a condus România indecent de mult și nu a reușit să fie răpus niciodată? Cel mult rănit?

Este cumva partidul care a venit pe tancurile Revoluției precum strămoșul său PCR după război? Este cumva partidul care abia în 2005 a reușit să intre în rândul socialiștilor europeni? Întrebări de bun simț la care nimeni din actualul PSD nu vrea să răspundă și care ne îmbată doar cu măriri și măriri.

Să începem cu începutul și cu anul 0 al democrației care ar fi trebuit să vină în România. În 1989, dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost omorât, iar speranța unei democrații la care visam, sau o monarhie renăscută, se întrezăreau. Din păcate, nu am avut parte de așa ceva. Eșalonul 2-3 din PCR s-a reîncărnat urât mirositor în CPUN și FDSN. Ceaușescu a fost înlocuit cu Iliescu, iar Petre Roman pus premier. Nu au fost singurii comuniști cu acte în regulă.

Petre Ninosu, Oliviu Gherman, Gelu Voican Voiculescu, erau doar câțiva dintre cei care voiau să ne mintă și să ne spună că a murit comunismul în România. Dimpotrivă, acesta creștea și urma să crească îngrozitor de mult. După o Revoluție sângeroasă, am avut parte de 7 mineriade groaznice care au dus România înapoi în anii 70.

Petre Roman s-a „certat” cu tătuca Iliescu și și-a făcut un alt partid. Același idol al femeilor de la APACA, cel care se visează acum consilier la Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea. FSN a rămas însă în picioare și a condus România din 1990 până în 1996. Primii 7 ani după Revoluție, anii decisivi când țara noastră putea fi alături economic de țările care abia scăpaseră la rândul lor de lagărul comunist. Nu am reușit. Mulțumim, Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu și Ion Iliescu.

În tot acest timp, Iliescu și ai lui au încercat să dea o față europeană partidului lor, dar nu au reușit. L-au rebranduit în PDSD, dar nu au reușit mare lucru. A urmat o înfrângere nescontată pentru Iliescu și PDSR la final de 1996. CDR și Emil Constantinescu au crezut că au preluat puterea. Pe fondul emoției decesului seniorului Corneliu Coposu, PNȚCD, PNL, PD și UDMR au reușit să pună guvernarea.

A reprezentat însă sinuciderea politică pentru PNȚCD. Patru ani grei, cu  Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu au arătat că dreapta nu era pregătită să ajute România. Marii ei lideri erau deja decedați – Corneliu Coposu – iar ce venea din spate era ceva mediocru. Să nu spunem mai mult. Oricum, țărăniștii și liberalii au avut o majoritate fragilă, iar PDSR continua să facă jocurile în Parlament.

După patru ani pe uscat, Iliescu a revenit la Putere, deși nu mai avea dreptul la un nou mandat de președinte. Condusese deja România timp de 6 ani, de aceea i-a rămas și porecla de Johnny 3 mandate celui care este acuzat de crime împotriva umanității în Dosarul Revoluției și cel al Mineriadelor.

După patru ani de așa zisă Opoziție, PDSR a câștigat lejer alegerile din 2000 și a revenit la butoanele pe care unii spun că nu le-a părăsit niciodată. De dragul istoriei să spunem însă că PNȚCD și PNL au fot patru ani la putere. Cu Iliescu la Cotroceni și Năstase la Palatul Victoria,  PDSR avea „tot viitorul în față” cum spun antrenorii de fotbal.

PDSR continua să conducă România cu mână de fier, dar nu avea deloc legitimitate europeană. Socialiștii din România au trebuit să recurgă la un artificiu. În Occident se știa cine e Iliescu, iar socialiștii europeni nici nu voiau să audă de acesta în familia lor europeană. A fost nevoie ca micul PSDR, partidul lui Sergiu Cunescu, să fie absorbit de PDSR și așa au ajuns și oamenii lui Iliescu unde visau.

PSDR  era deja în Internaționala Ssocialistă, actualul partid al Socialiștilor Europeni din Parlamentul European. Așa am ajuns, ca prin această absorție, să se ajungă la PSD-ul de azi. PSD care a fost bătut crunt de Traian Băsescu la prezidențialele din 2004, deși nimeni nu-i dădea nicio șansă în fața lui Adrian Năstase.

Tocmai datorită lui Năstase președintele are un mandat de 5 ani acum în România. Acesta avea ca și acontat locul la Cotroceni, dar Traian Băsescu nu a fost de acord. Instalat în 2004 la Palatul Cotroceni, Băsescu a fost nevoit să se bată mai tot timpul în cei 10 ani de mandat cu cei de la PSD.  Călin Popescu Tăriceanu a fost cu Băsescu în Alianța DA care a câștigat alegerile, dar PD-ul lui Băsescu a fost repede îndepărtat și PNL-ul vechi conducea Guvernul cu ajutorul PSD.

Abia în 2008, Traian Băsescu a reușit să-și instaleze Guvernul său, condus de Emil Boc. Fix trei ani a reușit actualul primar al Clujului să stea în funcție.  Mihai Răzvan Ungureanu a mai stat o scurtă perioadă, apoi a urmat din nou domnia PSD.

Victor Ponta, din 7 mai 2012 până la tragedia din Colectiv.  Apoi, Dacian Cioloș a condus un an, dar tot cu majoritate PSD în Parlament. Din 4 ianuarie 2014, PSD a revenit oficial la Palatul Victoria. L-a instalat pe Sorin Grindeanu după ce câștigaseră parlamentarele din 2016 cu un scor fluviu. Tot ei l-au dat afară pe Grindeanu că nu-i plăcea lui Liviu Dragnea de el.

A urmat Mihai Tudose și trista amintire, Viorica Dăncilă. Practic, din 2017 și până pe 4 noiembrie 2019, când a venit Ludovic Orban, PSD s-a distrat în cel mai grotesc mod cu România. Și-a dat jos premieri pe care tot ei îi puseseră și ne-au făcut de toată jena cu Viorica Dăncilă, un personaj pe care tot condamnatul Dragnea l-a scos din joben.

Cine este cu adevărat PSD? Un partid de condamnați penal definitiv, în primă instanță sau de acuzați. Iliescu de crime împotriva umanității, Năstase de două ori pentru corupție, Dragnea pentru trafic de influență. Acest PCR deghizat în FDSN, FSN, PDSR, PSD a condus România peste 2 decenii din ultimii 30 de ani și acum vrea din nou.