Dezvăluiri fără precedent făcute de un soldat rus aflat în războiul din Ucraina și capturat ulterior. Acesta spune că Vladimir Putin i-a trimis direct în iad pe oamenii săi, adăugând că "unchiul Putin" vrea să îi omoare pe toţi. Situația de pe front pare teribilă.
Războiul din Ucraina a intrat deja în cea de-a patra săptămână, cu mii de victime atât de partea Rusiei, cât și a Ucrainei. Totuși, soldații ruși par să fie cu moralul la pământ, din spusele unui militar întors de pe front la o bază din Rusia. Acesta a recunoscut că tot acest război este ca un iad și că au murit extrem de mulți oameni.
“Am pierdut mulţi oameni… Serios, mulţi. Ne-au trimis drept în iad.
Se pare că Unchiul Vovka (Vladimir Putin) vrea să ne omoare pe toţi”, a povestit militarul rus, în condițiile în care potrivit Pentagonului, rușii ar fi pierdut până acum 7 mii de soldați.
De asemenea, acesta a cerut încetarea acțiunii teroriste a Rusiei din Ucraina și îl acuză pe Vladimir Putin că a dat ordin să se comită crime.
”Vreau să-i spun comandantului nostru șef să oprească actele teroriste din Ucraina pentru că atunci când ne vom întoarce ne vom ridica împotriva lui.
Președintele rus Vladimir Putin „a dat ordine să se comită crime. Nu este vorba doar de a demilitariza Ucraina sau de a învinge Forțele Armate ale Ucrainei, ci acum orașe ale civililor pașnici sunt distruse”, a mai povestit acesta.
Războiul este blocat pe toate fronturile
Totuși, pentru moment, ofensiva rusă este blocată pe toate fronturile, conform analizelor făcute de ministrul Apărării din Marea Britanie, dar și oficiali de la Pentagon.
Analizele din teren arată că majoritatea covârșitoare a teritoriului ucrainean rămâne sub controlul Kievului.
Prizonierii ruși din Ucraina au vorbit cu presa
Postul de televiziune CNN a cerut acces pentru a vorbi cu prizonierii Ministerului de Interne ucrainean. Solicitarea a fost făcută înaintea unei conferințe de presă care a avut loc vineri la Kiev. CNN a vorbit cu cei trei bărbați imediat după acea conferință de presă. Aceștia au atras atenția că Vladimir Putin este un mincinos şi un criminal de război.
„Telefoanele noastre au fost confiscate şi ni s-a spus că vom captura Kievul, pentru a-l elibera de aşa-zişii fascişti. Am fost băgaţi în tancuri şi, pe 24 februarie, eram deja pe teritoriul Ucrainei, respectând ordinele.
Aş vrea să fac un apel către preşedintele ţării noastre, care ne-a minţit şi continuă să mintă şi acum, să spună că aici nu sunt bombardamente”, a declarat Anton Savin, un militar rus care a fost tanchist în război.
„Forţele Armate ale Ucrainei încearcă să-şi apere ţara, de fapt noi am intrat în casele lor ca fascişti şi am ajuns carne de tun”, a mai spus și şoferul mecanic Nicolai Polişcikov pentru CNN.
„Pe 24 februarie am invadat teritoriul Ucrainei. Am ajuns în oraşul Romny. Sarcina noastră era să spargem punctul de control. Ucrainenii sunt un popor puternic, se luptă ca fiarele. Ne fac praf coloanele. Ne-au făcut praf coloanele, avem multe pierderi, sergenţi, ofiţeri, soldaţi, echipament… Şi vrem să oprim asta!
Copii şi bunici mor aici din cauza unui Putin care ne minte. Trebuie oprit războiul! Vreau să-mi cer scuze întregii Ucraine. Îmi este foarte ruşine”, a declarat și Aleksandr Morozov, un alt rus capturat.
Un alt rus capturat spune că armata din care face parte are foarte multe pierderi.
„Putin este un mincinos şi un criminal de război. Avem multe pierderi. Când eram pe drumuri erau o mulţime de vehicule distruse, a fost foarte înfricoşător”, a mai spus un alt rus capturat.