Camilla Parker Bowles, Catherine Middleton și Sophie Rhys-Jones și-au câștigat locul de membri ai Familiei Regale cu drepturi depline, scrie Inews.co.uk. Prima este acum Regină Consoartă și nu mai are nevoie de nicio prezentare.
A doua este nora Regelui, soția prințului William de Wales, moștenitorul tronului britanic. A treia este mai puțin cunoscută publicului neavizat. Sophie, Contesă de Wessex este soția Prințului Edward, fiul cel mic al reginei Elisabeta a II-a.
De la moartea Reginei, Elisabeta în urmă cu un an, aceste trei femei au devenit simboluri feminine ale Familiei Regale. Camilla ca Regină consoartă, Catherine ca Prințesă de Wales și Sophie, Ducesa de Edinburgh, toate și-au asumat o sarcină uriașă.
Prințesa de Wales a reușit să atragă simpatia oamenilor, ca și Prințesa Diana
Un sondaj YouGov recent arată că Prințesa de Wales în special, are un rating impresionant de popularitate de 62% ,pe locul doi după soțul ei, Prințul William și după Prințesa Anne.
Ca și William, Catherine este foarte populară în rândul britanicilor din toate categoriile de vârstă, ceea ce reprezintă un indicator important pentru viitorul monarhiei într-un moment în care doar 37% dintre tinerii între 18 și 24 de ani chestionați au spus că mai vor monarhie în Marea Britanie.
Ducesă și, probabil, viitoare regină, Catherine a reușit să atragă simpatia oamenilor, la fel ca Prințesa Diana, soacra pe care nu a cunoscut-o niciodată. Și Catherine a rămas abordabilă și foarte empatică față de cei din jur, în același mod în care o făcea Diana, și ce părea că nu caracterizează membrii Familiei Regale.
Camilla a rămas ca o stâncă, trecând peste toți și peste toate
Camilla a avut cel mai greu drum de parcurs: de la femeia cea mai disprețuită din Regatul Unit, după mariajul eșuat al Prințesei Diana, până la soția lui Charles, acum regină consoartă. Ea a rezistat insultelor și acuzațiilor venite din toate direcțiile, inclusiv din partea fiului ei vitreg, Prințul Harry, și a rămas ca o stâncă, trecând peste toți și peste toate.
La cei 70 de ani, Camilla a dat jos mănușile de grădinărit și a acceptat să se implice într-un pomelnic de angajamente și îndatoriri.
După ce Diana și Charles au divorțat, ”prințesa inimilor” recunoștea că rivala sa, Camilla, este o femeie „loială și discretă”. Și admitea că dragostea lui Charles pentru Camilla a fost întotdeauna mai puternică decât orice mariaj. Cuvintele ei s-au dovedit adevărate.
Sophie Rhys-Jones și-a câștigat o admirație tot mai mare datorită cauzelor pe care le susține
Încă din primele zile ale relației cu Edward, Sophie Rhys-Jones era prietenoasă, modestă și părea că nu are nimic în comun cu Familia Regală.
Munca ei din cadrul Familiei Regale era adesea eclipsată de peștii mai mari din iazul regal. Dar, de la moartea soacrei sale, Regina Elisabeta, pe care o adora, și care, la rândul său, o considera ca pe o a doua fiică, contesa, acum ducesă, a început să-și câștige o tot mai mare admirație pentru modul în care s-a dedicat zecilor de cauze pe care le susține.
Ea se angajează să crească gradul de conștientizare cu privire la modul în care violența sexuală poate fi folosită ca armă de război și pledează pentru egalitatea de gen.
Este un atu imens pentru monarhie, iar decizia Regelui Charles de a-i conferi titlul de ducesă este o recunoaștere regală corectă a valorii ei. Cu aceste trei femei plus neobosita Prințesă Anne alături de el, Regele Charles a făcut ceea ce părea o sarcină imposibilă: să fie un demn urmaș al Reginei Elisabeta pe tronul țării. Iar acum, la un an de la moartea ei, Charles poate privi înapoi cu o satisfacție justificată.