Reîntregirea salariilor în sectorul de stat şi reducerea CAS sunt două teme care în ultimele zile au suscitat largi dezbateri, dar mai ales mari speranţe. Într-un stil mioritic, după ce li s-au alimentat oamenilor speranţele, alţii au venit să le spună că măsurile sunt condiţionate de cum va merge economia, de încasările la buget etc. Capital încearcă să explice dacă bugetarii au de ce să spere la majorarea salariilor, dar şi care este spaţiul pentru o reducere a CAS, chiar şi pentru o majorare a pensiilor.
Când preşedintele Traian Băsescu vorbeşte despre "reîntregirea" salariilor în sectorul public, el fiind cel care a anunţat tăierea dureroasă din iulie 2010, în mod normal, ar trebui să te gândeşti că măsura e ca sigură. Şi asta după ce în urmă cu câteva luni preşedintele îi apostrofa pe membrii fostului guvern, în frunte cu Boc, că începuseră să vorbească cu o mare euforie de majorarea salariilor bugetarilor, chiar şi a pensiilor.
Rupând lucrurile din context, ne-am putea întreba când a vorbit preşedintele corect: atunci sau acum? Păi haideţi să vedem ce se întâmpla în noiembrie 2011. Pentru cine nu îşi mai aduce aminte, în noiembrie anul trecut, criza datoriilor din zona euro atinsese apogeul – bursele internaţionale se prăbuşiseră până la minime ale ultimului an, moneda euro era în cădere liberă faţă de principalele valute, majoritatea vocilor anunţau ca inevitabilă o nouă recesiune în zona euro şi se vorbea tot mai des de dispariţia zonei euro şi a monedei europene. În aceste condiţii, cât de potrivit era să se vorbească în România, care este atât de dependentă de economiile europene, de majorări salariale şi de pensii? Cu siguranţă că era o prostie, un discurs populist.
Între timp, liderii din zona euro au reuşit să se mobilizeze şi să ţină lucrurile sub control: Grecia a fost salvată de la un faliment dezordonat care ar fi putut duce la reacţii în lanţ în toată Europa, euro a recuperat puternic şi s-a stabilizat faţă de dolar, bursele au crescut masiv de atunci, iar pentru zona euro se anticipează un avans economic pe întreg anul, chiar dacă unul sau două trimestre ar putea fi pe minus. Cu zona euro cât de cât liniştită, România poate spera acum la un avans economic moderat, la o finanţare mai relaxată a deficitului bugetar şi, de ce nu, la anumite măsuri reparatorii sau de stimulare a economiei.
Cât spaţiu există pentru salariile bugetarilor?
Trebuie ştiut că salariile bugetarilor contează nu individual, ci toate la un loc, la nivelul anvelopei salariale. Astfel, cu cât se eliberează anumite posturi, cu atât există spaţiu mai mare pentru fiecare salariu în parte. Evident, toate trebuind privite în raport cu PIB-ul şi cu productivitatea muncii.
După ce în 2009, factura cu salariile din mediul public atinsese nivelul periculos de 9,2% din PIB, pe fondul majorărilor repetate din anii de veselie 2007-2008, în cadrul acordului cu FMI-UE, Guvernul a agreat să reducă treptat această povară către niveluri mai sustenabile. În mare, se avea în vedere o scădere a ponderii anvelopei salariale în PIB cam cu 0,4% pe an. Ţinta finală este ca factura cu aceste salarii din mediul public să ajungă la 6,4% din PIB în 2014. Ceea ce înseamnă că în 2012, anvelopa salarială poate fi de maximum 7,2% din PIB. După cum se poate vedea, salariile buguetarilor per ansamblu nu depind în discuţiile cu FMI de nivelul încasărilor, ci de PIB. La fel, dacă nu ai contribuţii suficiente, asta nu înseamnă că nu plăteşti pensiile.
În plus, pe lângă faptul că bugetarilor nu trebuie să li se spună că vor lua mai mulţi bani doar daca Fiscul reuşeşte să colecteze mai bine, legea spune că, imediat ce condiţiile economice o permit, salariile lor vor reveni la nivelul de la care au fost tăiate.
Anul trecut, se avea în plan menţinerea anvelopei salariale la maximum 39 miliarde lei, care, raportat la PIB-ul estimat în legea bugetului, reprezenta 7,5%. În realitate, salariile bugetarilor au fost chiar mai mici, de 38,5 miliarde lei, iar PIB-ul a crescut peste aşteptări (547 miliarde lei), până la 578,5 miliarde lei. Anvelopa salarială s-a redus astfel la 6,66% din PIB, adică foarte aproape de nivelul la care trebuia să ajungă peste trei ani.
În condiţiile blocării posturilor şi în acest an, doar pe fondul plecărilor naturale din sistem, probabil factura salariilor îngheţate ar coborî undeva pe la 38 miliarde lei. Raportat la PIB-ul nominal pe care guvernul va merge în acest an, de 609 miliarde lei (la o creştere economică de 1,7%), factura cu salariile ar ajunge să reprezinte doar 6,24% din PIB, chiar sub nivelul-ţintă de peste doi ani.
Plecând însă de la ţinta de 7,2% din PIB pentru 2012, anvelopa salarială ar putea să se cifreze la maximum 43,85 miliarde lei (10 miliarde euro), ceea ce înseamnă că pentru majorări salariale există un spaţiu de maximum 5,85 miliarde lei. Totul raportat la nivelul de 38 miliarde lei la care ar ajunge dacă ar fi îngheţate. Spaţiul este şi mai mare dacă ne gândim că aceşti bani se duc cu precădere în consum, iar acesta este taxat de stat cu 24%. În plus, dacă ne uităm pe PIB-ul nominal estimat de economiştii ING, de 620 miliarde lei, în condiţiile unei creşteri ecnomice mai modeste, de doar 0,8%, atunci spaţiul pentru recuperări salariale poate fi considerat uriaş.
Aşadar, doar dacă ar majora salariile bugetarilor cu 16%, ducându-le astfel la valoarea nominală din iunie 2010, Guvernul nu ar folosi nici măcar jumătate din spaţiul disponibil. Deşi o asemenea majorare ar însemna o creştere a facturii salariale cu 3 miliarde lei, ministrul Finanţelor a spus că efortul net al bugetului ar fi de 2,3 miliarde lei, mizând probabil pe taxarea consumului şi alte concedieri.
Legate de aceste salarii ale bugetarilor ar mai trebui spuse două lucruri. Reîntregirea lor nu este nici pe departe realizată decât nominal, căci, real, puterea de cumpărare va fi cu peste 10% mai mică decât în iunie 2010. Pentru că inflaţia de la momentul tăierii până la momentul "reîntregirii" va ajunge probabil la 10,5%. Pe de altă parte, cum în continuare în economie se manifestă un deficit de cerere, o asemenea majorare nu va avea efect inflaţionist, ci cel mult de echilibrare a cererii.
Spaţiul pentru tăieri de CAS sau majorări de pensii?
O reducere a CAS la angajat cu 3-5 puncte procentuale, aşa cum a anunţat premierul că urmăreşte, ar putea să se vadă într-o creştere nominală a tuturor salariilor din economie cu 4-7%. Pentru această măsură cei de la Finanţe au spus că efortul net al bugetului ar fi de circa 2 miliarde lei.
Dacă ne uităm la cât de mult spaţiu rămâne după majorările salariale din sectorul public, am putea spune că e loc şi pentru o reducere similară a CAS la angajator.
Luând doar majorările salariale în mediul bugetar şi reducerea CAS la angajat, care presupun un efort bugetar cumulat de 4,3 miliarde lei, acestea reprezintă circa 0,7% din PIB. Mergând chiar până la extrem, că aceste măsuri ar fi finanţate strict prin deficit bugetar suplimentar, atunci nivelul deficitului public ar ajunge la 2,6% din PIB, unde îl văd oricum majoritatea economiştilor. Dar cum am văzut mai sus, avem la dispoziţie un spaţiu suficient oferit de un PIB peste aşteptări. Dacă s-ar mai întâmpla şi o îmbunătăţire a colectării la buget, aşa cum s-a angajat premierul Ungureanu, spaţiul bugetar pentru diferite măsuri pe care le poate lua guvernul creşte considerabil.
Chiar fără îmbunătăţirea colectarii, care actualmente se situează la circa 32% din PIB, faţă de o medie de 40% în UE, am putea să ne întrebăm dacă e spaţiu şi pentru o cât de mică majorare a pensiilor. Pentru acest an, factura cu pensiile e estimată la 47,8 miliarde lei. O majorare a acestora cu 5% în a doua jumătate a lui 2012 ar presupune o creştere a facturii cu 1,2 miliarde lei, ceea ce în termeni de efort net al bugetului ar însemna mai puţin de 1 miliard de lei. Adică, o bagatelă faţă de spaţiul disponibil, ceea ce ne poate duce în situaţia în care guvernul să anunţe şi o asemenea măsură reparatorie pentru pensionari.
Deşi pare populist ca Guvernul să ia toate aceste măsuri în an electoral, nu este decât o pură coincidenţă că spaţiul pentru astfel de măsuri a apărut acum. Personal, nu cred că dacă nu s-ar fi întrunit acest condiţii, cineva ar fi riscat să le pună în aplicare. Pentru că ar fi şters toţi aceşti ani în care am câştigat la credibilitatea politicilor publice.