După ce s-a mediatizat mai mult timp faptul că Georgiana Lobonț ar fi pe cale să divorțeze, lucrurile încep să se afle
În urmă cu câteva zile, cântăreața a vorbit pe marginea zvonurilor referitoare la căsnicia ei. Georgiana este căsătorită cu Rareș Ciciovan, iar aceștia au doi copii.
Toate aceste zvonuri privind un divorț au pornit de la faptul că artista și soțul său au fost plecați într-un concediu, împreună cu Armin Nicoară, finul lor. În acel moment, a început o adevărată furtună de zvonuri în mediul online, cât și prin televiziuni.
Saxofonistului i-au fost aduse acuzații cum că ar fi destrămat căsnicia Georgianei Lobonț cu Rareș Ciciovan. Lui Armin Nicoară i s-a spus chiar că a pus bețe-n roate în relația nașei sale cu partenerul său de viață.
Armin Nicoară ar fi primit și amenințări
Artistul a negat toate acuzațiile care i s-au adus, însă reacția aceasta i-a provocat supărare Georgienei Lobonț, care spune că și-ar fi dorit ca acesta să nu comenteze, deoarece situația aceea nu îl privea.
Interpreta a mai adăugat că finul său s-a alarmat când a văzut acuzațiile ce i s-au adus. Mai mult decât atât, Armin Nicoară ar fi primit și amenințări în acest sens, potrivit declarațiilor făcute de nașa lui.
Claudia Puican: Noi nu vrem să o supărăm că este nașa noastră, dar nici nu putem să nu spunem nimic
Recent, Armin a venit cu un nou răspuns cu privire la declarațiile făcute de Georgiana Lobonț. Acesta a argumentat că între el și aceasta nu există decât o relație de prietenie. S-a arătat, însă, rezervat în ceea ce privește atitudinea pe care cântăreața de muzică populară voia ca el să o adopte.
„Noi nu știm ce să spunem, că noi nu vrem să o supărăm că este nașa noastră, dar nici nu putem să nu spunem nimic”, s-a exprimat Claudia Puican, în numele său și al lui Armin Nicoară.
Celebrul saxofonist a spus că tot ce a făcut a fost să își ia singur apărarea, fără să intervină în căsnicia nașei sale, dat fiind faptul că a fost acuzat direct că el este motivul presupusei despărțiri.
„Ea s-a luat de mine că de ce am ieșit în presă și am declarat tot ce am declarat. Dacă ne aducem aminte de declarația mea, eu doar mi-am luat apărarea. Toată lumea a dat vina pe mine, dar eu vreau să lămuresc situația, să știe toată lumea.
Eu nu m-am băgat între ei! Ea e nașa mea. Eu, dacă colaborez cu ea, e strict colaborare”, a spus Armin Nicoară, într-o intervenție televizată la Antena Stars.
De asemenea, acesta a mai adăugat că, în opinia sa, Georgiana Lobonț nu a apelat la o strategie de marketing pentru a-și face reclamă.