Relația dintre Vladimir Putin și Mihail Gorbaciov
Președintele rus Vladimir Putin și-a petrecut cei 22 de ani la putere, îndepărtând fără încetare moștenirea lăsată de liderul reformist sovietic Mihail Gorbaciov. Cei doi s-au întâlnit rareori, iar Gorbaciov, care a decedat marți la Moscova, în vârstă de 91 de ani, și-a cântărit precaut remarcile despre liderul rus, chiar și atunci când ele nu erau critice. Spre deosebire de predecesorul lui Putin, Boris Elțîn, lui Gorbaciov nu i s-a garantat niciodată imunitatea în cazul în care ar fi fost arestat sau pus sub acuzare, după cum a spus-o el însuși.
Criticile lui Gorbaciov la adresa lui Putin erau deseori indirecte, așa cum relevă și cartea sa din 2015, „Noua Rusie”, în care afirmă că Putin „a profitat” de Constituția superficială elaborată pe vremea lui Elțîn – de exemplu, folosind o formulare incertă legată de limita mandatului – pentru a reveni la putere în 2012.
„Principalul defect al Constituției… a fost caracterul său superprezidențial”, scria Gorbaciov. „În combinație cu tradiția noastră monarhistă și cu respectul față de o înaltă autoritate, caracteristic rușilor, acest lucru a reprezentat riscul real de creare a unui regim autoritar”.
Putin a calificat drept catastrofă prăbușirea Uniunii Sovietice și a disprețuit moștenirea lăsată de Gorbaciov, dar, cu toate astea, el s-a abținut să îl persecute pe Gorbaciov, deși aproape că nu l-a amintit niciodată – un obicei care, probabil, reflecta viziunea proprie a lui Putin legată de caracterul național.
Întrebat, în 2011, ce ar fi făcut în locul lui Gorbaciov atunci când Uniunea Sovietică a început să se dezmembreze, Putin a spus că Rusia trebuia „să lupte pentru integritatea teritorială a statului nostru într-un mod decisiv, constant și fără teamă, fără să ne ascundem capul în țărână”.
Potrivit analiștilor, în telegrama de condoleanțe adresată familiei și prietenilor lui Gorbaciov, atitudinea sa a reieșit mai ales din ceea ce nu a spus. El nu a lăudat marile reforme ale lui Gorbaciov, subliniind vag că liderul sovietic a înțeles necesitatea schimbării și „s-a luptat să ofere propriile sale reforme sociale pentru a răspunde problemelor urgente”.
Președintele Rusiei l-a disprețuit pe fostul lider sovietic
Disprețul lui Putin față de Gorbaciov și evidenta ambiguitate a sa în privința decesului acestuia relevă mare deosebire de vederi din rândul opiniei publice la nivel mondial. În timp ce Gorbaciov este omagiat în Occident pentru că a ajutat la destrămarea Cortinei de Fier oferind o șansă democrației, el este detestat de mulți din fosta Uniune Sovietică pentru haosul și pentru privațiunile care au urmat în anii ’90 – un tumult care, într-un anume fel, continuă și astăzi.
La început, Gorbaciov a salutat președinția lui Putin, dar a calificat drept o „greșeală” mandatul acestuia din 2012. În 2013, el a spus că politica rusă se transformă într-o „imitație de democrație”, în care corupția este în creștere. În 2016, el a spus că politica lui Putin este un „obstacol în calea progresului”.
Dar viziunea lui Putin, cea a unei Rusii imperialiste revanșarde, a avut câștig de cauză. La fel ca mulți alți ruși, Gorbaciov a sprijinit anexarea Crimeii de către Putin, din 2014, dar după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie, Gorbaciov, care era bolnav, a pledat pentru încetarea ostilităților, afirmând că „nimic nu este mai de preț pe lume decât viața oamenilor”.
Alexei Venediktov, un important reprezentant al presei liberale care a discutat la telefon cu Gorbaciov în luna iulie, spune că fostul lider sovietic se opunea războiului și știa că Putin a redus la cenușă reformele sale pe tema libertății opiniei și a deschiderii.
„Vă pot spune că Gorbaciov este supărat”, declara Venediktov în ediția rusească a revistei Forbes. „Libertatea este munca de o viață a lui Gorbaciov”.
Miercuri, agenția de presă Interfax a anunțat că se vor organiza funeralii de stat, anunțul reprezentând o mare jignire la adresa unui fost șef al statului. Fiica lui Gorbaciov a declarat că funeraliile vor avea loc în vechea Casă Sovietică a Sindicatelor, în sala de festivități cunoscută sub numele de Sala Colonadelor.
Andrei Kolesnikov, analist la Carnegie Endowment for International Peace, a declarat că refuzul de a organiza funeralii de stat va transmite următorul mesaj: „Acum trăim într-o perioadă absolut nouă și diferită a istoriei, care anihilează și lichidează toate realizările din epoca Gorbaciov”.
Imaginea lui Mihail Gorbaciov a fost distrusă de miezul propagandei Kremlinului
În calitate de lider, Putin a zdrobit presa și societatea civilă, a revenit la totalitarism, a instalat foști agenții KGB și ai altor servicii de securitate în poziții, a distrus organizațiile neguvernamentale, a invadat Ucraina și a izolat Rusia de Occident. Gorbaciov a devenit celebru prin apariția sa în reclamele de la Pizza Hut.
Primul McDonald s-a deschis în Piața Pușkin pe vremea lui Gorbaciov. După mai bine de 30 de ani, sub regimul lui Putin, McDonald și alte companii occidentale au plecat sau și-au suspendat activitatea. Reformele lui Gorbaciov promovau libera opinie, adevărul și ‚glaznost’-ul sau deschiderea, permițând apariția unor noi organe de presă – niște politici la care Putin și durii din cercul său au renunțat.
Sub Putin, corupția a crescut și s-a întărit, dar el s-a bazat pe majorarea prețurilor petrolului pentru a stabiliza economia, reducând totodată numărul oligarhilor independenți.
Mark Galeotti, directorul firmei de consultanță Mayak Intelligence, afirmă că imaginea lui Gorbaciov a fost distrusă de însuși miezul propagandei Kremlinului, respectiv, aceea potrivit căreia Putin este cel care a salvat Rusia începând din anii 90, o Rusie considerată drept un „iad al anarhiei, ruinei și umilinței naționale”.
„Părerea obișnuită devenise aceea că Gorbaciov a fost un soi de ratat”, spune Galeotti. „Și cine era acolo ca să-l depășească și care era absolut onest?” El a subliniat că Gorbaciov a sprijinit anexarea Crimeii, dar a pus totodată sub semnul întrebării rezultatul alegerilor, criticându-l totodată tacit pe Putin.
În general, ori de câte ori Gorbaciov vorbea despre necesitatea evitării vreunei catastrofe la nivel global sau a unui război mondial, el îl contesta implicit pe Putin, „care este un om pentru care o contestație, oricât dee mică, poate ținti departe”, spune Galeotti. „De aceea, eu cred că începuse ca totul să devină o tentativă tot mai clară de a-l condamna pe Gorbaciov pentru că nu a fost suficient de patriot”.
Dmitri Muratov, redactor la ziarul independent Novaia Gazeta, a cărui fondare a fost sprijinită și de Gorbaciov în 1993, a scris într-un necrolog că Gorbaciov a fost un om eminamente pașnic.
„Disprețuia războiul. Disprețuia așa-zisa realpolitik”, a scris Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace din 2012. „El era sigur că trecuseră vremurile când problemele legate de ordinea mondială se soluționau prin forță. El credea că fiecare țară alege. El a eliberat deținuții politici din închisoare, a pus capăt războiului din Afganistan și cursei înarmării nucleare. Mi-a spus că a refuzat să apese butonul de alarmă nucleară chiar și ca simplu exercițiu!”.
Muratov, al cărui ziar a fost suspendat în această primăvară, când Putin a suprimat presa după invazia din Ucraina, a adăugat: „El nu considera că asasinarea cuiva ar fi o virtute”, relatează ziarul american The Washington Post.