Situația privind Roșia Montană devine din ce în ce mai complicată. Potrivit ultimelor informații există trei nume importante care i-ar fi cerul premierul Florin Cîțu să retragă proiectul Roșia Montana de la UNESCO, oferindu-i, evident, ceva la schimb.
Surse politice au declarat pentru ziare.com că Florin Cîțu nu a venit de unul singur cu această propunere. Mai exact, potrivit surselor citate, liberalul Ionel Bogdan, președintele CJ Maramures, i-ar fi cerut premierului Florin Cițu să retraga proiectul Roșia Montană de la UNESCO.
În schimb, acesta îi oferă premierului susține pentru șefia PNL, precizează sursele citate. Totodată, se mai ascund și alte interese la mijloc. Mai exact, este vorba despre trei nume importante care vor fi regăsite mai jos.
Ionel Bogdan este președintele CJ Maramures, pe când Radu Negulescu este om de afaceri din Baia Mare, adică tot din Maramureș. El s-a făcut remarcat în acdrul alegerilor prezidențiale din anul 2014, atunci când a coordonat campania online a candidatului PNL, Klaus Iohannis, cel care în final a ajuns președinte, iar acum este la al doilea mandat.
De ce Roșia Montană trebuie retrasă de la UNESCO
Un al treilea nume este Frank Timis, originar tot din Maramureș, care a inițiat proiectul minier Roșia Montană. Sursa citată prezintă și legătura dinter aceste trei persoane. Ionel Bogdan a fost coleg de scoala cu Radu Negulescu, apoi a fost angajat la firma lui Negulescu.
Mai târziu, cei doi au devenit parteneri de afaceri, ca, în final, Radu Negulescu să-i devină naș de cununie lui Ionel Bogdan. De menționat este faptul că, potrivit ziare.com, președintele CJ Maramures a mai avut un naș de cununie. Este vorba despre Dan Mihalache, fost consilier al președintelui Iohannis, dar și fost ambasador în Marea Britanie.
În același timp, Radu Negulescu este partener de afaceri cu controversatul milionar Frank Timis. Mai exact, în 2020, Frank Timis a ajuns la un pachet de 22% din acțiunile Trencadis, firma fondată de Radu Negulescu, specializată în furnizarea de soluții și servicii de integrare IT.
Sursa citată mai precizează că toate companiile lui Frank Timis dețin in concesiune perimetre aurifere din România, iar o parte din acestea se află și în zona Roșia Montană.