Colonelul Ioan Burdulea, un ofițer de contraspionaj, a povestit în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube EVZ-Capital, mai multe întâmplări interesante cu care a trebuit să se confrunte de-a lungul carierei sale.

Ce face, de fapt, un ofițer de informații?

Colonelul a povestit cum arată un birou al unui ofițer de informații, dar și și ce face, de fapt, un ofițer de informațiii. Potrivit acestuia, ceea ce vedem în filme nu are aproape nicio legătură cu realitatea.

„Întotdeauna am avut un număr foarte mare de cazuri în lucru, întotdeauna am avut o mașină de scris pe birou, mai era și o mașină de tocat ciornele care era montată la marginea biroului alături de obiectele de scris. Ce vezi în filme nu are aproape nicio legătură cu realitatea. Activitatea de informații, și o să mă refer cel mai mult la contraspionaj, chiar dacă am lucrat și în alte domenii precum contrainformații economice, urmăriri, biroul de filaj, etc. Cel mai mult mi-a plăcut activitatea de ofițer de contraspionaj, care este o activitate a minții.

Dacă nu dispui de o gândire rapidă, profundă, logică, dacă nu reușești să vezi cum ar putea reacționa un spion sau un trădător… când mulți spun contraspionaj în primul rând se gândesc la spioni. Dar cea mai mare parte a activității unui ofiței de contraspionaj constă în identificarea trădătorilor, oamenii care au fost recrutați de spioni sau care sunt în atenția lor pentru recrutare. Nu este nicio bucurie să prinzi un trădător, ci este să previi ca o anumită persoană să fie recrutată.

Îmi amintesc de două cazuri când am reușit să previn racolarea a două persoane în condițiile în care adversarii din cadrul KGB-ului au lucrat foarte bine, dar am fost cu un pas înaintea lor. Am reușit să-i pregătesc eu înainte să fie contactați, știam că erau verificați. M-am gândit că este posibil să li se propună recrutarea, ceea ce s-a întâmplat.”, a mărturisit colonelul Ioan Burdulea.

Modalitățile de recrutare ale KGB

De asemenea, colonelul Ioan Burdulea, a marturisit care sunt modalități de recrutare a KGB și GRU. Totodată, acesta a povestit despre o misiune de contraspionaj privind laminorul grosisor de la Târgoviște

„Procesul de recrutare este foarte complex. În primul rând, vorbesc din punctul de vedere al celui care a activat în cadrul contraspionajului. Și spionii făceau o selecție în funcție de tematica ce-i interesa.

La Târgoviște s-a construit combinatul de oțeluri speciale și au colaborat firme de prestigiu din multe țări: SUA, Germania, Japonia, dar și Uniunea Sovietică, care au construit un lamionor grosisor. Pentru construirea lui sovieticii au trimis 90 de tehnicieni și ingineri. Ce-or fi făcut un număr atât de mare de persoane? Laminorul de grosisor nu era cel mai complicat, erau secții mult mai complicate. Sovieticii manifestaseră un interes deosebit pentru un utilaj importat din SUA, încercau să obțină informații, voiau să pătrundă în secția cu utilaje. Au fost identificați doi dintre ei care reușiseră să treacă peste un filtru, două, dar la al treilea au fost întorși din drum.

Au trimis comisia de cercetare în domeniul siderurgiei din cadrul CAER-ului la secția unde era utilajul din SUA. Am intervenit și am reușit să respingem cererea lor. După șase luni au venit din nou cu aceeași cerere. A treia oară nu am mai putut respinge și a fost inclusă secția respectivă în cadrul programului și au venit în jur de 50 de specialiști și m-am gândit cum să fac ca să nu obțină ce voiau. Am discutat cu un inginer român care pregătise planșele de vizită și el a reușit să facă niște modificări în parametrii de funcționare și performanțele utilajului încât dacă îl fotografiau, nu înțelegeau prea mult sovieticii din el.

Totodată, li s-a zis ca vizita să se desfășoare în grup, dar când au ajuns în secție s-au răspândit ca iepurii, cu aparate de măsură și fotografiat. Cu greu am reușit să-i scoatem din secție. I-am introdus într-o sală de protocol, la o cafea, o vodka, unde pusesem și niște microfoane ca să putem controla discuția. Românii care îi însoțeau au ieșit să-i lase singuri și am prins o discuție în care unul dintre ei spunea către altul: „Ne-ai făcut să ne pierdem timpul degeaba. Utilajul acesta nu e așa grozav, noi avem mai bune decât ei”. După am avut în atenție să cunoaștem interesul manifestat de specialiștii sovietici față de inginerii care lucrau la utilajul respectiv. Când realizam o dorință sau un interes deosebit față de unul, îl făceam să nu mai răspundă cererilor sovieticilor. Erau foarte darnici, locuiau toți într-o familie, la apartament, majoritatea discuțiilor erau interceptate în locuință cu microfoane.

Noi aveam o promisiune de cinci ani să păstrăm secretul utilajului respectiv față de persoane interesate în a-l obține prin modalități incorecte. Și am reușit asta.”, a spus ofițerul de contraspionaj.

Cum a ajuns colonelul Ioan Burdulea să intre în lumea contraspionajului?

Ofițerul a spus în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube EVZ-Capital, cum a ajuns să intre în lumea contraspionajului.

„Mie întotdeauna mi-a plăcut să fac ceva ce ceilalți nu făceau. În liceu citisem deja sute de cărți, era perioada când în România studiului, învățământului, dar și cititului, li se acorda o atenție deosebită. Bibliotecile din mediul rural aveau foarte mulți cititori, eu eram unul dintre cei mai buni, îndeosebi într-o perioadă romane care erau despre perioada medievală, cavalerism, războaiele la care participau, faptele cavalerilor, codurile lor foarte stricte. Toate acestea mi-au plăcut și până în clasa a XI-a, am fost ultima generație care terminau liceul la clasa a XI-a, nu am știut ce să fac în viață. mă tenta să fiu profesor, cercetător, dar nu în mod deosebit. S-a ivit o propunere de a urma cursurile Școlii de ofițeri și am zis că „Dacă îmi place, o să accept”. Mie mi-a plăcut, nu-mi dau seama cum au trecut cei peste 30 de ani de activitate de ofițer. Și în altă viață tot așa ceva aș face.”, a mai spus colonelul Ioan Burdulea.

Colonelul Ioan Burdulea: Am văzut moartea de trei ori cu ochii

Nu în ultimul rând, ofițerul de contraspionaj, colonelul Ioan Burdulea, a spus ce i-a plăcut cel mai mult în activitatea de ofițer.

„Neprevăzutul. Când aveam unele lucrări mai ușoare de făcut, diferite verificări cerute de colegi din alte județe, întotdeauna trimiteam pe altcineva să le rezolve și eu luam ce era mai greu. Dacă nu aveam acțiuni informative care să-mi ridice probleme mă plictiseam. Mă obligam, îmi puneam mintea la contribuție până găseam soluția cea mai bună.

Am văzut moartea de trei ori cu ochii cum s-ar spune, dar nu din cauza activității profesionale. Când eram mic, cred că 10 – 11 ani, stăteam într-un cătun construit pe lângă o fabrică de cărămidă și într-o groapă unde se strânsese argilă pentru cărămizi se formase în mijlocul bălții un cuib de lișiță, care avea cinci ouă. Am vrut să le iau. Într-una din zile, de curiozitate să văd dacă am curaj să ajung până la cuib, m-am descălțat de pantofi și am intrat în apă. După câțiva metri apa a trecut de cureaua pantalonilor.

După câțiva pași apa a ajuns la umeri. Mai aveam un metru până la cuib dar apa îmi ajunsese la urechi. Atunci ideea că mi-e frică m-a făcut să închid ochii, să întind mâna înainte și să păsesc încă un pas mare către cuib, am luat cele patru cinci ouă și m-am întors înapoi. A fost un risc, dar pentru mine a meritat, am văzut că pot să-mi înving frica.”, a dezvăluit colonelul Ioan Burdulea, în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube EVZ-Capital.