UPDATE: Avocatul Viorel Mocanu, apărătorul Sorinei Pintea, contrazice într-un comunicat afirmaţiile ministrului de Interne, Marcel Vela, care spunea că Sorina Pintea ar fi refuzat să fie transportată la Spitalul Penitenciar din Mioveni.
Avocatul afirmă că o asemenea „ofertă” nu a fost făcută, iar mutarea nici nu ar fi putut avea loc, având în vedere că vineri Sorina Pintea trebuie să fie prezentă la Curtea de Apel Bucureşti, la judecarea contestaţiei la arestare, iar ulterior este programată că investigaţii suplimentare la un centru medical din Bucureşti.
„Din actele dosarului medical rezultă că doamna Sorina Pintea ar urma să efectueze investigații suplimentare la un centru medical din București în data de 6 martie 2020, adică mâine, însă dupa orele 12.30, respectiv după soluționarea Contestației la Curtea de Apel București. Această programare a fost făcută urmare a investigațiilor minimale efectuate la Policlinica M.A.I. din data de 3 martie 2020, care au condus la propunerea de a fi efectuat un RMN pentru tot corpul și un CT la plămâni.
Dacă se gândește domnia sa, împreună cu echipa sa de strategi, că ar fi bine să facă acest lucru peste noapte, la această oră – ar fi bine să se abțină de la glume macabre. Mai mult, doamna Sorina Pintea, dacă dânșii nu cunosc procedura, are obligația ca mâine, 6 martie 2020, ora 9, să fie prezentă la judecarea Contestației și orice spital din rețeaua natională publică din Municipiul București (,,Colentina, Fundeni, Floreasca, Universitar”) sunt mult mai aproape, mai dotate si mai eficiente. Or, a veni la aceasta oră cu o astfel de propunere, înseamnă că dânsul este unul dintre artizanii ,,sarabandei cătușelor, cât și a actelor de umilire!”, afirmă Viorel Mocanu.
Ministrul de Interne invocă propunerea unui transfer
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, că Sorinei Pintea, aflată în arest preventiv la Arestul Central al Poliţiei, i s-a propus transferul la Spitalul Penitenciar din Mioveni, însă aceasta nu a acceptat, aşa că s-a luat măsura de a-i fi asigurată asistenţă medicală permanentă.
„S-a propus transferul la Spitalul Penitenciar de la Mioveni, dar ea nedorind să fie transferată acolo, s-a luat măsura să i se asigure asistenţă medicală permanentă 24 de ore din 24 la Arestul Central al Poliţiei”, a afirmat Vela într-o intervenţie telefonică la postul Realitatea Plus.
De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a subliniat că în acest caz „cei care administrează Arestul Central şi-au făcut pe deplin datoria”.
Totodată, el a ţinut să menţioneze că „nu MAI stabileşte condiţiile de detenţie şi timpul sau felul în care un suspect este reţinut sau nu în Arestul Central al Poliţiei”.
Medicul centrului de detenţie va stabili modalitatea de transport către spital a persoanelor care suferă de anumite afecţiuni
Marcel Vela a reiterat că din februarie 2018 este în vigoare un ordin de ministru care precizează foarte clar cazurile în care nu se pun cătuşele deţinuţilor – femeia gravidă, persoana de peste 65 de ani, persoana cu handicap locomotor, minorul în vârstă sub 16 ani, persoana ale cărei afecţiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum şi în situaţii de afecţiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătuşării -, iar Sorina Pintea nu se încadra în niciunul dintre acestea.
De asemenea, el a mai declarat că peste 10 zile va semna un nou ordin de ministru în care să se prevadă ca medicul centrului de detenţie să stabilească modalitatea de transport către spital a persoanelor care suferă de anumite afecţiuni, în prezent fiind pusă deja în dezbatere publică pe site-ul ministerului prevederea normativă care va completa în acest sens ordinul în vigoare din februarie 2018.
Sorina Pintea a fost scoasă marţi din arestul Poliţiei, fiind transportată la o unitate medicală din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, pentru un consult de specialitate. În presă au apărut imagini cu Pintea încătuşată, în timp ce era dusă la spital, scrie Agerpres.