Dan Andronic crede în nevinovăţia doctorițelor de la Spitalul Pantelimon
Dan Andronic urmărește atent scandalul de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf Pantelimon” din București, fiind convins că adevărul despre cele două doctorițe, acuzate de omor calificat cu premeditare, va ieși la iveală într-un final.
Acesta a dat asigurări că trustul din care fac parte Evenimentul Zilei și Capital va fi cel care va relata adevărul, pentru binele publicului, indiferent de nuanțele sale. Este bucuros că Maria Miron și Mirela Păiuș au fost pune în libertate.
„Doctorițele de la spitalul Pantelimon au fost eliberate de un judecător care a putut să vadă dincolo de rechizitoriul procurorilor și campania furibundă din presă. Așa cum am spus cred că ne aflăm în mijlocul unei mașinațiuni judiciare care a avut drept scop eliminarea unor persoane. Adevărul va ieși la lumină și “Evenimentul Zilei” va fi cel care îl va relata, indiferent de nuanțele acestuia.
Mai ales că de la bun început, pentru că semăna foarte mult cu o anchetă din vremea Binomului, am decis să luăm apărarea celor arestate. Nu suntem specialiști în ATI, nu suntem absolvenți de medicină, ci doar niște jurnaliști care vrem să ne mai punem întrebări.
Chiar și atunci când ghemul de fapte este înghesuit într-un singur taler al balanței! Slavă Domnului că s-a întâmplat așa!”, a scris el, marți seară, pe Facebook.
Cei doi medici acuzaţi de omor calificat vor fi puşi în libertate
Postarea sa a fost făcută la scurt timp după ce s-a aflat că două doctorițe de la Secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București vor fi puse în libertate.
Curtea de Apel Bucureşti le-a admis contestaţia la măsura plasării lor în arest preventiv. Decizia este definitivă.
„În baza art. 204 Cpp admite contestațiile formulate de către inculpate împotriva încheierii Tribunalului Bucuresti din 8 august 2024.
Desființează încheierea atacata și rejudecand în fond decide: în baza art. 227 alin. 1 Cpp respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate daca nu sunt retinute in alte cauza. Definitiva”, este decizia formulată marţi, 20 august 2024, de către judecători.
Doctorițele au cerut înlocuirea măsurii de arest preventiv
Marți dimineață, cele două doctorițe au ajuns în fața Curții de Apel București pentru a solicita înlocuirea măsurii de arest preventiv cu control judiciar sau arest la domiciliu.
Ele sunt acuzate de Parchetul Tribunalului București de omor calificat, după ce ar fi provocat moartea unui pacient aflat în stare critică, prin scăderea dozei de noradrenalină în mod intenționat, în două zile diferite. Pe 8 august 2024, Maria Miron și Mirela Păiuș au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate de omor calificat. Maria Miron a fost acuzată și de tentativă la omor calificat, ambele acuzații fiind cu premeditare.
Procurorii susțin că, în lunile martie și aprilie, cele două ar fi redus în mod deliberat doza de noradrenalină administrată unui pacient internat la terapie intensivă. Noradrenalina este esențială pentru menținerea tensiunii arteriale, iar scăderea bruscă a acesteia ar fi condus la instalarea stopului cardio-respirator și, ulterior, la decesul pacientului.