De ce s-a călugărit tatăl Deliei? Ion Matache: M-am blocat

În 2004, Ion Matache a avut primul contact cu Biserica Ortodoxă. Atunci el l-a cunoscut personal pe părintele Gherasim, ce i-a rostit numele lui, fiicelor sale și al soției sale FĂRĂ să îi fi cunoscut înainte.

Întâlnirea respectivă i-a schimbat complet mentalitatea și a ajuns să devină dintr-un ateu convins un călugăr pe Muntele Athos.

„Până la 40 de ani, eram ateu. Abia atunci am învăţat ”Tatăl Nostru”. Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten de-al meu mi-a povestit despre un preot din Piatra Neamţ, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viaţa mea s-a schimbat.

Am ajuns la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele şi pe al Georgetei, deşi atunci mă văzuse prima oară, m-am blocat’’, a povestit Ion Matache, potrivit Sky News.

Ion Matache: „Delia crede în Dumnezeu, dar nu are timp de biserică”

Acesta a mărturisit că și-ar dori enorm ca fiica ei, Delia, să fie apropiată de Dumnezeu, însă înțelege faptul că are un program încărcat ce nu îi permite să participe în fiecare duminică la slujba religioasă de la biserică.

„Mi-ar plăcea să se îndrepte şi să se apropie de Dumnezeu. Pentru un om care trăieşte în showbiz e mai greu, aşa, dintr-o dată. Delia crede în Dumnezeu, dar nu are timp de biserică.

Când era în clasa întâi se ducea la Patriarhie şi pupa toate icoanele. Apoi a zburat puiul, face şi ea ce vede în lume”, a explicat tatăl cântăreței de muzică pop.

Delia: „Mi-ar plăcea să vorbesc cu Dumnezeu când am probleme”

Pe de altă parte, Delia susține faptul că atât ea, cât și soțul ei, Răzvan, nu sunt persoane credincioase.

„Noi nu suntem credincioşi, nici eu, nici Răzvan. Mi-ar plăcea să fiu, să vorbesc cu Dumnezeu când am probleme. Noi nu prea credem. Tata este aşa, el a fost la Muntele Athos, acum este aici în ţară. S-a întors. Nu semăn cu el”, a declarat vedeta.

Amintim faptul că, în urmă cu trei ani, Delia susținea faptul că o moștenește pe mama sa pentru că dacă și-ar fi moștenit tatăl, viața sa ar fi fost complet diferită.

De asemenea, aceasta a declarat că are o relație aparte cu Divinitatea, iar această concluzie se poate trage ușor având în vedere destinațiile sale de vacanță. O parte dintre acestea fiind locuri spirituale cu o vibrație energetică ridicată.

Întrebată despre credința sa, Delia a spus că ține post, dar este mai mult un post spiritual decât unul alimentar. De asemenea, discutând despre talentul său de a șofa, ea a declarat: „La volan devin mai credincioasă. Recunosc că în rest mai uit, dar la volan îmi dau seama că viața este în mâinile mele sau ale șoferului.

Mai zic și „Doamne ajută!”, iar când trec pe lângă Biserică îmi fac întotdeauna semnul crucii.”, a declarat Delia Matache, conform Unica.ro.