Adevărul despre taxa pentru înmormântare
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a emis o declarație vehementă pentru a demonta ceea ce el numește „aberații cu aer jurnalistic” în ceea ce privește așa numitele taxe percepute de preoți în cadrul slujbelor religioase, în special în cazul înmormântărilor și căsătoriilor.
Declarația a venit în contextul unor știri apărute în media, care sugerau că preoții ar putea fi dați afară din biserică dacă cer bani pentru serviciile religioase. Bănescu a subliniat că aceste informații au fost prezentate într-un mod distorsionat, iar contextul real a fost ignorat.
El a explicat că, în urma unor cazuri rare de condiționare a oficierii slujbelor funerare de plata unei sume, Patriarhia Română a emis deja în 2017 o hotărâre sinodală care interzice această practică. Conform acestei hotărâri, preoții nu au voie să condiționeze oficierea unei slujbe de plata vreunei taxe, mai ales în cazul familiilor sărace.
Ce decizie a luat, de fapt, Biserica Ortodoxă
Totodată, Vasile Bănescu a evidențiat că declarațiile cu privire la taxe trebuie distinse de contribuțiile benevole ale credincioșilor, stabilite de Consiliul Parohial pentru susținerea cheltuielilor de funcționare a parohiilor. Cu toate acestea, el a subliniat că nu există o taxă obligatorie pentru slujba înmormântării.
„Taxele stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioși pentru concesionarea și întreținerea locurilor de înmormântare din cimitire.
Contribuțiile benevole reprezintă sumele oferite de credincioși cu ocazia săvârșirii unor Sfinte Taine și ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial și are în vedere cheltuielile de funcționare a parohiilor.
Sfântul Sinod a reiterat interdicția condiționării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuțiile benevole ca donație din partea familiei pentru întreținerea bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanțe familiilor care au donat banii respectivi”, transmite Bănescu într-o postare pe Facebook.
Problema manualelor de religie, o altă aberație
Într-o notă distinctă, Vasile Bănescu a abordat și o altă „aberație” recentă privind criticile aduse manualelor de religie. El a explicat că astfel de afirmații se referă la dialoguri purtate acum un sfert de secol și nu au nicio relevanță pentru anul 2024.
„A vorbi în anii 90 ai secolului trecut despre absolut perfectibilele manuale de Religie de clasele I-IV ținea de firescul lucrurilor, nu de un atac la Biserică sau al religiei revenite în spațiul public, cultural și școlar. Efervescența anilor 90 conținea și enorme stângăcii, întrucât toate instituțiile reînvățau să meargă. Unele, nu Biserica, șchioapătă și acum”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Concluzionând, purtătorul de cuvânt a atras atenția asupra pericolului lipsei de onestitate, comodității sau letargiei mentale în interpretarea și difuzarea informațiilor, subliniind că acestea pot afecta grav sănătatea organismului social și starea „pacientului național”.