Reprezentantul României la OMS, medicul Alexandru Rafila a declarat la un post de televiziune că TIR-urile ATI nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienții. Rafila spune că acestea trebuie utilizate pentru o scurtă perioadă de timp, în perioada critică. El a punctat că în România, neexistând o viziune privind circuite separate în spitale pentru pacienții infectați cu COVID, s-a ajuns probabil la această soluție.
Medicul Alexandru Rafila a declarat joi seară că unitățile mobile de terapie intensivă, așa zisele TIR-uri ATI, nu sunt făcute să trateze pacienții timp de mai multe săptămâni sau chiar luni, ci sunt pentru momentele în care există un vârf de cazuri în secțiile ATI din spitale.
„Aceste TIR-uri nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienții. Aici trebuie să cădem de acord cu toții. Aceste TIR-uri trebuie să preia pentru o scurtă perioadă de timp un vârf, adică se acumulează cazurile la ATI și am la un moment dat o săptămână sau zece zile o perioadă critică și le folosesc, după care mă întorc în secțiile de spital. Asta e conduita corectă. Problema e că neexistând această viziune, această organizare a sistemului de sănătate încât majoritatea spitalelor din România să aibă circuite separate pentru pacienții infectați cu COVID și să existe inclusiv o coordonare la nivel județean a spitalelor, care să preia cazurile mai mult sau mai puțin grave, s-a ajuns probabil la această soluție”, a declarat Alexandru Rafila joi seară la B1 TV.
Rafila: Nu poți pune pacient după pacient în aceste TIR-uri, luni de zile
Medicul a mai precizat că asistența medicală este responsabilitatea Ministerului Sănătății.
„Dar, din nou vă spun, asistența medicală de terapie intensivă și în general a oamenilor din România este responsabilitatea Ministerului Sănătății care putea să spună, strategia noastră nu este legată de utilizarea acestor TIR-uri, le folosim maxim o săptămână. La nivelul acesta aș aduce discuția. În mod evident, nu poți să pui pacient după pacient în aceste TIR-uri, luni de zile. Este impropriu și intervenția medicală este dificilă și pentru personalul care lucrează aici”, a declarat Rafila.
Trei pacienți au murit, luni seară, după o defecțiune la instalația de oxigen a unității mobile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș din București.
Aceste unități mobile de terapie intensivă, folosite de aproximativ 10 luni pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2 sunt considerate utile de unii, în timp ce alții susțin că o astfel de unitate poate fi utilizată doar temporar și pe perioade scurte. Mai multe cadre medicale au reclamat diferite defecțiuni la toate TIR-urile ATI care funcționează în România.
Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin