Traian Băsescu i-a poreclit pe toți adversarii săi politici. Poreclele care au rămas în istorie
Fostul președinte al României, Traian Băsescu le-a pus porecle tuturor adversarilor săi politici care nu au fost pe placul lui.
La un moment dat, fostul președinte a fost invitat la Radio România Actualități, acolo unde i-a acuzat pe Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu și Dinu Patriciu că utilizează trusturile media pe care le dețin în bătălia politică. La acea vreme, Traian Băsescu a folosit pentru prima dată termenul de „moguli de presă”. Deși spune că porecla nu a venit de la el, ci a preluat-o dintr-un articol din presă, fostul președinte al României este cel care a făcut cunoscută această poreclă, scrie evz.ro.
De asemenea, în aceeași perioadă, fostul președinte al României a venit și cu porecla „tonomate de presă”, referindu-se la jurnaliștii care comentau împotriva sa.
Jurnalistul Victor Ciutacu a fost și el vizat de această poreclă a lui Traian Băsescu și chiar a avut o emisiune numită „Tonomatu’ lui Ciutacu”.
Puțini oameni politici au scăpat de poreclele lui Traian Băsescu
Fostul președinte al României a poreclit o bună parte din politicienii din vremea când era la Palatul Cotroceni. Printre ei s-a aflat și Dan Voiculescu, care a primit porecla „Felix”, după numele conspirativ pe care l-a folosit în legătură cu Securitatea.
Sorin Ovidiu Vântu a primit porecla „Nuș”, preluată din dosarul de Securitate, în timp ce Vasile Blaga, fostul șef de campanie electorală a fostului președinte, a fost poreclit „Buldogul” datorită consecvenței de care dădea dovadă.
„Îl cunosc pe Blaga, e un tip aplicat. Dacă şi-a luat tema, e ca un buldog”, spunea Traian Băsescu.
Traian Băsescu l-a poreclit pe Liviu Negoiță, fostul primar al Sectorului 3, „Livache”, după ce acesta a fost desemnat premier. Ulterior, porecla a fost folosită cu sens negativ de către adversarii politici.
Călin Popescu Tăriceanu nu a scăpat nici el de poreclele lui Traian Băsescu
În perioada în care conducea România, Traian Băsescu a venit cu mai multe porecle la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu. Prima dată când s-a referit la aceasta a spus „liberi cu papion și fețe de europeni”.
Ulterior, fostul șef al statului l-a mai poreclit pe acesta „inimă zburdalnică” din cauză că acesta a avut mai multe mariaje. De asemenea, Traian Băsescu l-a mai poreclit pe acesta drept „Răsgândeanu”, asta după ce el a refuzat propunerea de a organiza alegeri anticipate.
Mircea Geoană a fost și el vizat de Traian Băsescu, fostul președinte al României poreclindu-l „Virginul”, poreclă ce i-a rămas acestuia pentru o perioadă mai lungă de timp.
Crin Antonescu nu a scăpat nici el de poreclele fostului șef al statului. Acesta a fost numit „Porumbacu”, acesta făcând trimitere la o colaborare pe care acesta a avut-o cu Securitatea.
„Felix cu Porumbacu, porumbelul, ăăă, domnul Crin Antonescu … Cred că ei procedează corect. Stânga trebuie să fie unită. Cred că e normală o consolidare a stângii. PNL este un partid de stânga. Alianţa PNL cu PC este un lucru bun pentru că va da coerenţă opoziţiei. România are nevoie de opoziţie care să vină cu soluţii alternative”, spunea Băsescu la TVR.
Victor Ponta a fost și el „victima” lui Traian Băsescu
Traian Băsescu a continuat poreclele și cu Victor Ponta. Fostul președinte al României l-a făcut pe fostul premier fie „Dottore” sau „pisic”.
„Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!”, a spus Băsescu.
„Victor Ponta, când vine la mine, e ca un pisic, ca un pisic, «da, domnule preşedinte, da domnu’ preşedinte» şi după ce iese şi ajunge la Palatul Victoria sau ajunge … se vede cu un microfon în faţă vorbeşte cum vedeţi”, spunea Băsescu.
Ultima „victimă” a lui Traian Băsescu a fost primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Acesta l-a poreclit pe edil drept „plicușor ban”.