Alzheimer și alte tipuri de demență reprezintă a șaptea cauză de deces la nivel mondial, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Conform datelor, una din trei persoane va dezvolta această afecțiune de-a lungul vieții.

Uleiul de măsline reduce riscul de deces din cauza demenței

Publicat în revista JAMA, studiul analizat date de la peste 92.000 de adulți în cadrul Studiului de sănătate a asistentelor și a studiului de urmărire a profesioniștilor din domeniul sănătății pe parcursul a 28 de ani. Niciunul dintre participanți nu a avut boli de inimă sau cancer.

Aportul de ulei de măsline a fost evaluat la fiecare patru ani, folosindu-se un chestionar cu date alimentare, în care oamenii trebuiau să răspundă cât de des consumă acest tip de ulei sănătos. Opțiunile au fost: niciodată sau mai puțin de o dată pe lună, 0 până la 4,5 grame pe zi, 4,5 până la 7 grame pe zi și mai mult de 7 grame pe zi.

Risc cu 28% mai mic de deces din cauza demenței

Potrivit The Focus, cercetătorii au descoperit că cei care consumau 7 grame de ulei de măsline pe zi aveau un risc cu 28% mai mic de a muri  din cauza demenței, comparativ cu cei care nu au consumat niciodată sau rar.

Înlocuirea, zilnică, a 5 grame de margarină și maioneză cu o cantitate echivalentă de ulei de măsline a fost, de asemenea, asociată cu un risc mai mic de mortalitate prin demență cu 8% până la 14%.

Demența este denumirea dată unui grup de afecțiuni neurologice care provoacă o pierdere a funcției cognitive, având impact major asupra vieții de zi cu zi a unei persoane prin pierderea memoriei, a limbajului, imposibilitatea rezolvării problemelor și a altor sarcini care implică gândirea.

Uleiul de măsline, o strategie pentru a reduce riscul de mortalitate cauzată de demență

Calitatea dietei nu a contat. Chiar și cei care au urmat o dietă nesănătoasă și-au redus riscul de deces prin demență dacă au consumat ulei de măsline.

„La adulții din SUA, consumul mai mare de ulei de măsline a fost asociat cu un risc mai scăzut de mortalitate legată de demență, indiferent de calitatea dietei”, a concluzionat studiul. 

„Aceste rezultate sugerează că, în general, consumul de ulei de măsline reprezintă o strategie potențială pentru a reduce riscul de mortalitate prin demență”, susțin autorii.

Uleiul de măsline are și alte beneficii pentru organism

Uleiul de măsline face parte din dieta mediteraneană, considerată unul dintre cele mai bune planuri de alimentație din lume, care ajută oamenii să trăiască mai mult și să fie mai sănătoși.

Este o grăsime sănătoasă care conține acizi grași mononesaturați (MUFA) în loc de grăsimi saturate sau trans, care cresc colesterolul din sânge. S-a demonstrat că MUFA măresc colesterolul bun și scad colesterolul rău.

Colesterolul este o substanță asemănătoare grăsimii, care are multe funcții esențiale în organism.  Colesterolul prea mare poate bloca vasele de sânge cu placă, crescând riscul bolilor de inimă sau a unui accident vascular cerebral, explică NHS.

Colesterolul mare este provocat de consumul unor alimente grase, cu grăsimi saturate și trans,  dar și de lipsa exercițiilor fizice, supraponderabilitate, fumat și consum de alcool. 

Pe lângă menținerea sub control a nivelului de colesterol, uleiul de măsline are și proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Asta înseamnă că reduce inflamația din organism și luptă împotriva moleculelor instabile care pot deteriora celulele numite radicali liberi.

Acești radicali liberi au fost legați de multe boli, inclusiv cancer, boli autoimune și boli de inimă.