Mihnea Boștină, un cunoscut virusolog format la Harvard și devenit director academic la un reputat institut din Noua Zeelandă, a spus într-un interviu că există zeci de vaccinuri în dezvoltare, multe fiind în faza de testare clinică, iar toate datele îi fac pe specialiști să fie încrezători în acestea.
„Toate vaccinurile actuale se bazează pe un număr limitat de tehnologii. Cea mai la îndemână, cea mai testată şi cea mai sigură metodă până acum este folosirea unui virus foarte puţin periculos care este modificat aşa încât să prezinte sistemului imunitar proteine specifice SARS-CoV-2. Odată acestea sunt recunoscute ca străine, sistemul imunitar îşi poate fabrica un arsenal cu care să răspundă în viitor unei infecţii autentice. În plus, avem posibilitate să folosim acelaşi virus, SARS-CoV-2 în acest caz, dar acesta să fie „dezarmat”, aşa încât să nu provoace simptome. În sfârşit, o reţetă nouă pentru un vaccin, este folosirea doar a materialului genetic necesar pentru producerea unei proteine virale. Există zeci de vaccinuri în diferite stagii de dezvoltarea care folosesc aceste reţete, multe dintre acesta în ultima fază de testare clinică. Si există date încurajatoare pentru acestea – aşa că putem fi încrezători că vom avea mai mult de un vaccin”, a declarat virusologul Mihnea Boştină pentru Adevărul.
Acesta mai spune că până la sfârșitul anului vom avea cel puțin un vaccin anti-COVID în stadiile finale de testare, ceea ce înseamnă că pot fi vaccinate zeci și chiar sute de mii de persoane.
„Probabil că înainte de sfârşitul anului vom avea deja unul sau mai multe vaccinuri în stadiile finale de teste. Iar în aceste etape se poate trece la vaccinarea unui număr mare de persoane, să zicem zeci sau chiar sute de mii”, a mai spus acesta.
În privința eficienței, Mihnea Boștină consideră că o eficiență de 50% este acceptabilă, mai importantă fiind siguranța acestuia.
„În ce priveşte eficienţa, aici lucrurile sunt mai delicate. Conform specialiştilor, o eficienţă de 50% este acceptabilă. În plus, pentru majoritatea vaccinurilor aflate în stadiul final de testare, se pare că va fi nevoie de mai mult de o doză. Faptul că e nevoie de mai mult de o doză multiplă nu e surprinzător: în multe alte cazuri de vaccinuri este nevoie de un booster pentru a asigura o protecţie de lungă durată. În cazul nostru, însă lucrul este foarte îngrijorător din două motive. În primul rând logistic: o cantitate mai mare de ser, mai multe seringi, mai multe vizite la medic etc. În al doilea rând, personal: va fi greu ca fiecare persoană să facă de două ori efortul de a fi vaccinată, probabil într-un interval fix de trei sau patru săptămâni. În plus, suntem într-o cursă cu timpul: vrem să vaccinăm cât mai multe persoane, probabil de vârste foarte variate.
Trebuie să înţelegem că odată ce siguranţa unui vaccin este demonstrată eficienţa sa este mai puţin importantă în cazul de faţă. Pentru că scopul nostru imediat nu este să determinăm cel mai bun vaccin, ci cel mai rapid vaccin care dă rezultate. Ori lucrând cu numere mari, aceste rezultate pot fi obţinute mai rapid şi pot avea baze mai solide”, a mai spus virusologul.