OMS vine cu noi informații despre varianta BA.5, care face parte din familia Omicron. Experții din săntătate susțin că la momentul actual aceasta este cea mai recentă variantă a coronavirusului care provoacă cele mai mari infecții la nivel mondial.

Raportul realizat de Organizația Mondială a Sănătății arată că în prezent, BA.5 se află la originea a 52% din cazurile secvențiate la sfârșitul lunii iunie, spre deosebire de 37% într-o săptămână.

În Statele Unite spre exemplu, OMS estimează că această variantă a cauzat aproximativ 65% din infecții, scrie Reuters.

Varianta BA.5 a fost identificată prima oară în luna Ianuarie, iar OMS a urmărit-o mai atent din luna aprilie, odată cu explozia de noi infectări. Mai exact, în doar patru săptămâni consecutive, cazurile de coronavirus au înregistrat creșteri semnificative.

BA.5 se sustrage în fața protecției oferite de vaccinurile anti-covid

OMS explică că la fel ca și BA.4, BA.5 este deosebit de abil, astfel încât să se sustragă protecției imunitare oferite de vaccinurile anti-covid, sau de infecția anterioară.

„BA.5 are un avantaj de creștere față de celelalte subvariante ale Omicron care circulă”, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19.

La rândul său, un virusulog susține că există dovezi clare că persoanele infectate cu Omicron ajung să se infecteze rapid și cu BA.5.

„Avem numeroase dovezi că persoanele care au fost infectate cu Omicron se infectează cu BA.5. Fără îndoială”, a declarat Gregory Poland, virusolog și cercetător în domeniul vaccinurilor la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota.

În acest sens, cercetătorii susțin că acesta este motivul real pentru care cei mai mulți oameni se infectează cu cea mai nouă variantă de COVID.

Noi vaccinuri pentru variantele Omicron

„Acest lucru se datorează în mare parte faptului că vaccinurile continuă să protejeze împotriva formelor grave și a deceselor, dacă nu împotriva infecției”, mai spun cercetătorii de la OMS.

În acest sens, cei mai mulți producători, dar și autoritățile sanitare analizează modificarea vaccinurilor astfel încât acestea să vizeze direct noile variante Omicron.

Pe de altă parte, Van Kerkhove a mai precizat că nu există încă dovezi clare că BA.5 este mai periculoasă decât oricare dintre celelalte variante Omicron. Cu toate acestea, există posibilitatea ca vârfurile de cazuri să pună presiune pe sistemul sanitar.

Pandemia rămâne o urgență sanitară

Având în vedere datele colectate în raport, OMS, dar și alți experți din domeniul sănătății susțin că pandemia nu s-a terminat, ci este în curs de desfășurare. Pe de altă parte, inechitatea vaccinării, dar și dorința autorităților de a pune capăt pandemiei ar putea să ducă la ”apariția mai multor variante noi și imprevizibile”.

În acest sens, experții OMS susțin că pandemia de coronavirus rămâne o urgență de sănătate la nivel mondial. Acesta este și motivul pentru care țările de pe întreg globul trebuie să mențină măsurile precum purtarea măștii de protecție, dar și distanțarea socială, alături de vaccinarea anti-covid.

„Ceea ce oamenii nu înțeleg în mod fundamental este că, atunci când există acest nivel ridicat de transmitere comunitară, aceasta va suferi mutații. Cine știe ce va urma. Ne jucăm cu focul”, a spus Gregory Poland.