Murăturile au fost considerate până nu demult doar o garnitură perfectă la fripturi sau în hamburgeri. În ultimii ani, murăturile și zeama murăturilor au intrat în centrul atenției datorită unor beneficii incredibile asupra sănătății intestinale.
Ca să nu mai vorbim de efectele miraculoase pe care le are, de exemplu, zeama de varză, după mahmureală. Zeama de murături conține mult sodiu, dar și potasiu.
După o sesiune de exerciții grele sau lungi, o cană de zeamă de murături poate ajuta corpul să-și revină mai repede la nivelurile normale de electroliți, potrivit Insider.
Nutriționiștii spun că legumele fermentate sporesc sănătatea intestinului dacă murăturile sunt puse în apă cu sare. Bacteriile sănătoase care se dezvoltă în timpul acririi legumelor ajută la buna funcționare a sistemului digestiv. Aceste bacterii se găsesc și în iaurt și kimchi.
„Atleții folosesc frecvent zeamă de murături, convinși că va ajuta la îmbunătățirea performanței”, spune Matthew Black, dietetician la Centrul Medical Wexner de la Universitatea de Stat din Ohio.
„Alții consumă zeamă de murături convinși că ajută la crampele musculare și dacă sunt mahmuri”, explică el.
Ar trebui să bem zeamă de murături în fiecare zi? Iată tot ce trebuie știut despre beneficiile și dezavantajele acestui lichid foarte sărat.
Vitamina C și E și probiotice
În general, murăturile și zeama de murături conțin electroliți de sodiu. Unele rețete pot include și antioxidanți adăugați, cum ar fi vitamina C și E.
Acești nutrienți importanți provin atât din castraveți (și din alte ierburi și legume) pe care producătorii le folosesc pentru a pune murături, cât și din saramura în sine – care include de obicei un amestec de apă, sare și condimente.
Castraveții murați acasă conțin și probiotice, „bacterii bune” care susțin sănătatea intestinului.
Iată cinci moduri prin care probioticele și alți nutrienți din zeama de murături pot aduce beneficii sănătății.
Asigură sănătatea intestinului
O modalitate de a menține microbii intestinali buni este consumarea de probiotice sau bacterii bune, cum sunt cele din zeama de murături fermentate.
Un mic studiu din 2021 a constatat că persoanele care au urmat o dietă bogată în alimente fermentate aveau un microbiom intestinal mai divers și un sistem imunitar mai sănătos. Pentru a ști dacă zeama de murături conține probiotice, căutați cuvintele „probiotic” sau „fermentat” pe etichetă, spune Black.
Reduce crampele musculare
S-a demonstrat că zeama de murături ajută la prevenirea crampelor musculare dacă este consumată în timpul sau după antrenamente.
Poate ajuta la pierderea în greutate
Oțetul din zeama de murături poate ajuta la pierderea în greutate întrucât unele cercetări au arătat că acesta poate reduce pofta de mâncare, spune Black. Dar majoritatea cercetărilor privind oțetul și pierderea în greutate au urmărit oțetul de mere, care nu este folosit de obicei la murături.
Consumul excesiv de zeamă de murături ar putea duce însă la un aport prea mare de sodiu, așa că aceasta nu este o strategie bună de slăbire.
Diminuează (sau nu) arsurile la stomac
Arsurile la stomac pot fi declanșate de alimentele acide. În ciuda acestui lucru, unii oameni spun că zeama de murături, care este foarte acidă, ajută la ameliorarea simptomelor.
Pentru alții însă agravează simptomele.
„Acest lucru pare a fi ceva subiectiv”, spune ea. „Nu există nicio cercetare cu privire la zeama de murături pentru arsuri la stomac”, subliniază ea.
Reglează glicemia
Cercetările au descoperit că oțetul poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină și poate scădea nivelul zahărului din sânge. Oțetul poate ajuta și persoanele care suferă de diabet tip 2, reglând glicemia.
„Oțetul ajută la îmbunătățirea răspunsului la insulină și, prin urmare, ajută la gestionarea zahărului din sânge după mese”, spune Shapiro.
Ce se întâmplă dacă bem prea multă zeamă de murături?
Cel mai mare risc când se consumă zeamă de murături este aportul mare de sodiu.
Un adult nu ar trebui să consume mai mult de 2.300 de miligrame de sodiu în fiecare zi. Consumul excesiv de sodiu poate crește tensiunea arterială, sporind riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.
Din acest motiv, majoritatea oamenilor nu ar trebui să consume în mod regulat zeamă de murături, spune Black.