Potrivit Liei Olguța Vasilescu, legea va intra în vigoare etapizat. În 2019 va creşte punctul de pensie la 1.265 lei, „rămânem pe actuala legislaţie, chiar dacă legea este adoptată de Parlament la sfârşitul acestui an cum sperăm să se întâmple”.
„În 2020 punctul de pensie va ajunge la 1.775, lei plus 10%, care va fi acordul global, iar în 2021 avem punctul de pensie la 1.875 când deja intră în vigoare valoarea punctului de referinţă (vpr), care va fi de 75 lei, care se înmulţeşte cu numărul de puncte acumulate, şi 2022 va fi acest indicator nou plus inflaţia.”, spunea fostul ministru al Muncii.
„Acele persoane care au acelaşi stagiu de cotizaţie vor avea acelaşi număr de puncte, ca să aibă aceeaşi pensie, dar în acelaşi timp îi departajăm şi pe ceilalţi care până acum erau la acea pensie minim garantată de 640 lei, anul acesta, cu patru ani, cinci ani stagiu de cotizare. Lor le ieşea pe contributivitate 100 – 200 lei şi statul creştea până la 640 lei, dar ei îi prindeau din urmă pe cei care au cotizat poate 20-30 de ani, avem cazuri de persoane care au lucrat pe salariul minim pe economie, femei de serviciu, cei care au lucrat în comerţ, şi aceia aveau pensiile tot de 640 lei, dar ale lor erau muncite, erau pe contributivitate. Prin această lege aducem nou că orice an în plus pe care îl ai, şi de contributivitate şi de lucru, automat te diferenţiază de ceilalţi”, a precizat ministrul Muncii.
Ministrul a precizat că noua lege a pensiilor prevede că, pentru o pensie fără penalizări, este nevoie de un stagiu de cotizare de 35 de ani şi o limită de vârstă pentru pensionare de 65 de ani.
Potrivit acesteia, în lege există un articol care precizează foarte clar că, dacă în urma recalculării, se ajunge în situaţia în care punctajul este mai mic, adică ar trebui să fie o pensie mai mică, atunci se acordă pensia aflată în plată.