Dedesubturile victoriei României în cazul Roșia Montană
Pe data de 8 martie 2024, vineri, Tribunalul Internațional de Arbitraj Comercial din Washington a dat un verdict în disputa legată de zăcămintele aurifere de la Roșia Montană. Instanța a decis că România nu este obligată să plătească despăgubiri companiei Gabriel Resources, punând astfel capăt unui litigiu care a durat nouă ani. Mai mult decât atât, decizia definitivă și executorie impune părților reclamante să suporte costurile de arbitraj ale României.
Timp de o lună, s-au făcut speculații privind sumele imense care ar urma să fie plătite ca despăgubire. Cu toate acestea, realitatea s-a dovedit a fi alta! În urma deciziei, România va primi compensații în valoare de 1.437.574,01 dolari americani, plus dobândă, pentru cheltuielile arbitrale. De asemenea, va fi despăgubită pentru costurile de judecată în valoare de 1.154.774,34 euro și 928.641,70 dolari americani, plus dobândă. Această situație transformă un caz care părea a fi un eșec într-o victorie. Este de întrebat care au fost interesele politicienilor care au promovat ideea despăgubirilor uriașe.
„Vreți să știți cu Roșia Montană? De ce a apărut Roșia Montană? Ca să apară un partid politic. Uniți Salvăm Roșia Montană. Acea manifestare „Uniți Salvăm Roșia Montană” într-o lună de zile s-a transformat în Piața Victoriei în „Uniți Salvăm România”, în USR, unde era lider domnul Cioloș. Domnul Cioloș când Sorin Grindeanu depunea jurământul la Cotroceni de prim-ministru, toată lumea aștepta ca domnul Cioloș să plece acasă. Nu! Domnul Cioloș făcea ședință cu ministrul Culturii și trimitea Roșia Montană să intre în UNESCO. Este clar că a fost ceva la mijloc. Să vină să dea explicații!”
A fost strategie?
Marcel Ciolacu era informat cu cel puțin o lună înainte de pronunțarea deciziei de către Tribunalul Internațional de Arbitraj. Cu toate acestea, el a ales să manipuleze această informație în scopuri electorale, generând o agitație nejustificată în România. Este adevărat că Tribunalul Internațional de Arbitraj nu se încadrează în definiția clasică a unei instanțe judecătorești, dar acest lucru nu schimbă faptul că decizia sa este finală și executorie.
Cu toate acestea, strategia lui Ciolacu poate să fie greșită, deoarece opinia publică poate interpreta că Cioloș & Co. au învins. România beneficiază, într-adevăr, de o conjunctură excepțională, având în vedere erorile tehnice majore comise de guvernele anterioare. Este aproape un miracol că țara a reușit să învingă echipa de avocați de elită angajată de RMGC.
Premierul ar fi trebuit să comunice aceste aspecte tot timpul, pentru a asigura transparența și încrederea publică în guvern.
„BRK, o importantă firmă de brokeraj din Cluj-Napoca, a dezvăluit că deținea peste 1 milion de acțiuni ale companiei canadiene Gabriel Resources. Chiar înainte ca România să fie informată oficial despre rezultatul litigiului de la Roșia Montană, anticipându-se că țara ar putea fi obligată să achite despăgubiri semnificative”, scrie Liviu Alexa.
EVZ scrie că o altă firmă de brokeraj puternică, Swiss Capital, avea acțiuni de peste 20 milioane de dolari cumpărate la RMGC. Patronii beau șampanie de o săptămână în așteptarea verdictului.
În urma declarații oficiale, acțiunile Gabriel Resources au început să crească semnificativ pe Bursa din Toronto.
Prețul unei acțiuni a crescut de la 0,45 la 0,57 dolari în data de 2 februarie, zi în care s-au tranzacționat peste 807.000 de acțiuni. De aproape 20 de ori mai mult față de 31 ianuarie, atunci când s-au tranzacționat doar 41.290 de acțiuni.
Acțiunile Gabriel Resources s-au dublat pe Bursă
Anunțurile de la București ale lui Marcel Ciolacu, Marcel Boloș, Victor Ponta, au crescut acțiunile RMGC cu 217,57 milioane dolari. Cu atât a crescut valoarea acțiunilor Gabriel Resources Ltd. în ultimele 18 zile, timp în care premierul Marcel Ciolacu, șeful PSD, a anunțat în repetate rânduri că România a pierdut procesul în dosarul Roșia Montană.
În ultima lună, acţiunile Gabriel Resources s-au dublat ca valoare la Bursa din Toronto, de la 0,43 dolari canadieni / acţiune în 31 ianuarie la 0,87 în 8 martie. Vineri, acţiunile companiei au fost oprite de la tranzacţionare de către organismul de reglementare al Bursei din Toronto, după ce cu o zi înainte compania anunţase că a fost informată de Tribunalul de Arbitraj că în 8 martie va fi comunicată o decizie în procesul pe care l-a deschis împotriva României în 2015.
În tot acest interval, începând cu 31 ianuarie, valoarea de capitalizare pe Bursă a Gabriel Resources aproape s-a dublat, de la 335 de milioane de dolari americani, la aproape 600 de milioane de dolari.
Întrebarea corectă nu este de ce nu a pierdut statul român… Care sunt zecile de mii de români care au fost păcăliți să cumpere acțiuni la RMGC! O manevră de zeci de milioane de euro din care s-au îmbogățit iar băieții deștepti. Aceștia sunt cei care au știut că România va pierde la Washington și au vândut acțiuni celor care credeau că România va câștiga la Washington.
Din informațiile EVZ reiese faptul că mulți politicieni și milionari români erau acționari la Roșia Montană, cumpăraseră acțiuni în așteptarea unui verdict favorabil. Acum au vândut, cu un profit frumușel și pot bea șampanie pe banii fraierilor care au cumpărat. Un Caritas demn de secolul XXI!