Fostul lider social democrat, Liviu Dragnea, susține că președintele Klaus Iohannis și-a făcut un obiectiv din a-l schimba pe Ludovic Orban de la șefia PNL, ca să-l pună pe Florin Cîțu, pentru un control total asupra partidului. Al doilea mare obiectiv al președintelui, în opinia lui Dragnea, a fost îndepărtarea USR de la guvernare.
„Klaus Iohannis a avut două obiective. (…) Asta este ceea ce am văzut eu”
„Klaus Iohannis a avut două obiective, îndepărtarea lui Ludovic Orban de la conducerea PNL și susținerea lui Cîțu, pentru a avea un control total asupra partidului, iar al doilea obiectiv a fost să scoată USR de la guvernare. Asta este ceea ce am văzut eu. Sunt două structuri, grupuri să le zicem.
Cel de la Sălaj și cel de la Cluj. Cel de la Sălaj e format din Dacian Cioloș, Bode, Eduard Hellvig, mai sunt, dar îmi scapă acum. La Cluaj avem Vasile Dîncu, Rareș Bogdan, Ioan Rus, Florian Coldea, cu alți oameni de afaceri de acolo, care în această situație generată de Klaus Iohannis, încearcă să se poziționeze și încearcă să scoată cât mai mult, pentru interesele de grup pe care le au, politice și economice.
Dincolo de asta, statul ăsta paralel de care se tot vorbește, începând cu 2017 este condus, efectiv, de Lucian Pahonțu. Hellvig nu are rolul în această structură pe care îl avea Coldea.
Hellvig este destul de slab în această structură. Ori pentru că nu obișnuiește să acționeze așa, ori pentru că nu poate. Din ce știu eu, prim-adjunctul lui este implicat în această structură, care la fel încearcă să se poziționeze, pentru că este un lucru inexorabil, pentru că mandatul lui Iohannis se va termina, iar fiecare încearcă să-și protejeze interesele”, a declarat Liviu Dragnea la Realitatea Plus.
Liviu Dragnea a reacționat după căderea Guvernului
Liviu Dragnea a reacționat miercuri, 6 octombrie, după căderea Guvernului Cîțu. Potrivit celor spuse de către fostul lider social democrat, este „o cacealma politică” iar decizia respectivă era „previzibilă”.
În opinia fostului lider PSD, „nimeni nu a câștigat absolut nimic” în urma dilemei politice, „în special românii”.
„Din punctul meu de vedere, e o cacealma politică! Marți, în primul rând, nimeni nu a câștigat absolut nimic, în special românii, care nu au o viață mai bună începând de aseară sau de azi. Era previzibilă căderea Guvernului, numai un individ cu zero capacitate de înțelegere politică și cred că și economică, așa cum este Florin Cîțu, putea crede că are șanse.
Mi-au zis câțiva prieteni aseară că Iohannis era supărat, pentru că nu a crezut că va pica Guvernul. Sunt convins că știa că va pica Guvernul. Are suficiente informații ca președinte al României și știa că va pica Guvernul. E unul dintre cele două planuri pe care le-a avut Iohannis probabil și înainte de acest scandal. A avut două obiective importante: să preia controlul PNL, prin Cîțu, care e foarte obedient. Și al doilea: să nu ajungă în funcții de conducere în parchetele din România niște procurori care ar fi umblat să deschidă sau redeschidă anumite dosare”, a mai spus Liviu Dragnea.