Traian Băsescu știe că generalii Coldea și Dumbravă nu mai au scăpare. Care sunt probele
Traian Băsescu a făcut declarații la Realitatea Plus. Fostul președinte susține că procurorii au probe solide în dosarul generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Fostul șef de stat a început să-și scrie memoriile pentru a arăta cum a promovat oameni în poziții cheie.
„Dacă mă uit la ce este public nu au plecat pe surse foarte multe probe legate de Coldea, știm doar de o declarație, este posibil ca procurorii să aibă alte documente și alte dovezi și prelungesc măsurile de restricție de plecare din țară.
Este simplu să stau acasă și să scriu memoriile și istoria adevărată a celor 10 ani de mandat. Cartea mandatului trebuie să o scriu”, a spus Traian Băsescu, la Realitatea Plus.
Cum a ajuns Coldea șeful SRI
În urmă cu puțin timp, Traian Băsescu a explicat motivele pentru care i-a desemnat pe Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi la conducerea SRI și respectiv DNA. Fostul președinte a subliniat că a considerat că aceștia sunt cei mai potriviți pentru aceste poziții, având în vedere competențele și profesionalismul lor.
În iulie 2005, Traian Băsescu l-a numit pe Florian Coldea în funcția de prim-adjunct al directorului SRI, transformându-l dintr-un anonim funcționar într-unul dintre cei mai influenți lideri din România.
Motivul deciziei sale a fost speranța că promovarea tinerilor în poziții cheie va ajuta în lupta împotriva corupției în țară.
Cu toate acestea, rezultatele au fost dezamăgitoare, iar aceeași poveste s-a repetat și în cazul Laurei Codruța Kovesi, pe care Băsescu a numit-o la șefia DNA în 2013.
În ciuda eșecurilor, fostul președinte susține că atât Coldea, cât și Kovesi au avut și realizări notabile pentru România.
Băsescu a explicat că atunci când a desemnat-o pe Laura Codruța Kovesi, a luat în considerare rezultatele analizei sale, care a inclus evaluarea tuturor șefilor de birouri din țară.
El a menționat că fosta şefă a DNA a avut două aspecte în favoarea ei: câteva dosare bine făcute și experiența în echipa națională de baschet.
„Eu când am desemnat-o (n.r – pe Laura Codruța Kovesi) prin acea analiză cu toți șefii de birouri din țară, ea a avut două elemente în favoarea ei, avea 3-4 dosare bine făcute și fusese în echipa națională de baschet. Un sportiv, e un sportiv, e bătăios, e hotărât, nu-l întorci din drum. Nu mă surprinde faptul că s-a dus la meci, are sportul în backgroundul ei.
Eu am înțeles ce s-a întâmplat. I-am numit prea tineri și pe Coldea și pe Kovesi, când am fost ales președinte, toată lumea voia luptă anticorupție, toată lumea voia să nu mai audă de numele vechi din Parchetul General, din Înalta Curte și am încercat să răspund, am pus un tânăr ofițer prim-adjunct, am pus un procuror general care nu era din vechea generație, l-am adus de la Sibiu.
Ce s-a întâmplat în timp, cred că a fost un sentiment de disperare, ce fac ei după ce își termină mandatele. E greu pe urmă să te întorci la Sibiu la dosar.
La Coldea, una era să rămâi prim-adjunct, sau după ce îmi terminam eu mandatul să te duci lector la Grădiștea, unde a cerut să fie trimis, să nu fie trecut în rezervă. Le-a fost greu să accepte revenirea la funcții mici. Nu au înțeles că puterea se administrează cu omenie”, a declarat Băsescu.