Așadar, Mihaela Bilic a explicat care este cantitatea pe care trebuie să o consumăm când vine vorba de mezeluri. În primul rând, specialista a subliniat că acestea sunt „un fel de super-carne”.

Mihaela Bilic spune că aceste mezeluri sunt un fel de super-carne

De exemplu, spune ea, un produs de 100 de grame a fost obținut din 150 sau 120 de grame de carne. Acestea sunt „mezelurile premium, mezelurile crud-uscate”, asupra cărora nu s-a intervenit din exterior cu niciun fel de substanță. Carnea respectivă a fost amestecată cu grăsime sau bucata de carne care conținea deja grăsimea de la animal a fost pusă la afumat, la fezandat.

„Mezelurile sunt un fel de super-carne, adică pe unele etichete producătorii și scriu asta. Un produs, de exemplu, de 100 de grame, a fost obținut din 150 sau 120 de grame de carne. Astea sunt, aș spune, mezelurile premium, mezelurile crud-uscate, deci asupra cărora nu s-a intervenit din exterior cu niciun fel de substanță, ci efectiv carnea respectivă a fost amestecată cu grăsime sau bucata de carne care conținea deja grăsimea de la animal a fost pusă la afumat, la fezandat. Mezelurile sunt intense în gust”, a declarat Mihaela Bilic, citată de DCNews.

De asemenea, specialista a explicat că trebuie să le le tăiem „extrem de subțire”. Porția corectă de mezeluri, spune ea, trebuie să fie mult mai mică decât de carne.

În timpul procesului de afumare, prin deshidratare, pierd apa și atunci concentrează proteinele și grăsimea. Astfel, la mezeluri, cum ar fi salamul de Sibiu, porția corectă este ca și la brânzeturi, respectiv 30-50 de grame.

Totodată, Mihaela Bilic a spus și că există mezeluri „de foarte proastă calitate”. În aceste cazuri, avem trei sferturi din lista de ingrediente care n-au nicio legătură cu alimentația. Ele sunt mai degrabă chimice, spune specialista.

„Atunci când le consumăm trebuie să le tăiem extrem de subțire. Porția corectă de mezeluri, pentru că de aici vine toată problema, trebuie să fie mult mai mică decât de carne. Prin afumare, prin deshidratare, pierd apa și atunci concentrează proteinele și grăsimea. Deci dacă la carne avem porție corectă de 125-150 de grame, la mezeluri, cum ar fi salamul de Sibiu, porția corectă este ca și la brânzeturi – 30-50 de grame.

La polul celălalt, există mezeluri și de foarte proastă calitate. Uitați-vă pe etichetă. Avem trei sferturi din lista de ingrediente care n-au nicio legătură cu alimentația. Sunt mai degrabă chimice. Nu-ți vine să crezi că ai tot felul de agenți de îngrășare. Cu siguranță și prețul reflectă lucrul ăsta”, a explicat nutriționistul.

Mezeluri SURSĂ FOTO: Dreamstime

Mihaela Bilic a oferit mai multe explicații și despre crenvurști

Specialista a vorbit apoi și despre crenvurști. Acest produs nu poate fi dietetic, spune ea. Din acest motiv, nu este recomandat copiilor, care „are nevoie de grăsime și de făinoasă să crească”.

„Există și mezeluri fierte. Șunca, de exemplu, este un produs fiert. Înseamnă pulpa de porc care a fost pusă la fiert și atunci n-are nevoie de agenți chimici ca să fie apoi feliată. Ea conține mult mai multă apă și atunci aici porția crește. Deci nu mai avem 30 de grame, avem spre 50-70 de grame. Să fie carne, trebuie să conțină grăsime.

Crenvurștii nu pot fi dietetici, avem nevoie de acea slăninuță care să dea consistența aceea și gustul minunat, mai ales în cazul copiilor. 30% din rația calorică trebuie să fie reprezentată de grăsime. Deci nu dăm alimentație dietetică copilului pentru că el are nevoie de grăsime și de făinoasă să crească. Un produs curat pe etichetă înseamnă carne, grăsime, condimente și atât. Deci obligatoriu de citit eticheta. Nu este corect să spunem că mezelurile nu sunt nesănătoase. Trebuie doar să le alegem corect și în momentul în care alegem un produs de calitate și gustul ne satisface”, a completat specialista.