Adrian Oianu, unul dintre cei mai vestiți designeri vestimentari din România a povestit prin ce a trecut ca să răzbească în lumea afacerilor din această țară. Acesta este șocat de situația actuală după ce a fost plecat timp de 15 ani în Statele Unite. Adevăruri crunte au fost spuse în cadrul unei întâlniri a liberalilor.
În cadrul dezbaterii ,,România dezvoltată” organizată de Sebastian Burduja, președintele PNL, filiala Sector 1, au avut loc mai multe discuții cu privire la soluții pentru îmbunătățirea României. Adrian Oianu, unul dintre invitați și membru în PNL a stârnit admirația colegilor după discursul susținut. Aplauzele au răsunat în toată sala.
Adrian Oianu este un designer cunoscut atât în România cât și în străinătate și acționează în domeniul industriilor creative. Antreprenor de când era tânăr, Adrian a venit cu soluții eficiente pentru a combate problemele țării, după 10 ani de locuit în Statele Unite. Potrivit acestuia se pare că de când a plecat din țară și până la reîntoarcerea sa, nu s-a schimbat absolut nimic.
„Sunt un antreprenor de când eram tânăr și până acum tot antreprenor tânăr am rămas. Am făcut școală și am lucrat în Statele Unite aproape 10 ani după care m-am întors în țară să văd dacă s-a schimbat ceva. Observ că nu prea s-a schimbat mare lucru, au mai trecut încă 15 ani și în continuare vorbim despre cum să facem să devoltam această țară.
Ce mă suprinde și mă șochează foarte mult mai ales că am intrat de abia un an de zile în PNL este că aud aceleași discuții pe care le aud din 1990. Cum să facem? Cum să începem? Ar trebui să facem nu știu ce. Ar trebui să începe nu știu cum. Mă scuzați! Nu vreau să fac critică sau ceva de genul acesta, dar eu în America am învățat să nu mai vorbesc în probleme și să vorbesc în soluții, așa că de exemplu la această întâlnire în care pentru industriile creative nu sunt prea multe IMM-uri în București”, a declarat Adrian Oianu.
Pe lângă faptul că România nu s-a schimbat absolut deloc, acesta a fost îngrozit de faptul că nu mai înțelegea ,,limba română”. Se pare că s-a lovit de așa zisele șpăgi fără de care nu poți triumfa în această țară.
„Ați spus că nu mai avem oameni în țară, au plecat din țară, ni s-au terminat, nu mai sunt angajați, salariile la stat au crescut, ceea ce ne-au adus încă o problemă cu care trebuie să ne confruntăm și economia nu prea se dezvoltă. Și ne gândeam la soluții. Păi una din soluțiile la care mă gândesc eu este să aducem din nou cercetarea în primul plan, să devină politică de stat. Pentru că tot vorbim să aducem inovație în industrie, în dezvoltare, în producție.
Păi eu sunt o companie care și produc, fac și inovație, sunt și creativ, fac și plus valoare, și fac și export. Și ce să vedeți? N-am o companie de milioane de euro. În schimb dacă ne uităm în România, în societatea noastră modernă, sunt o grămadă de business-uri care nu fac aproape nimic și care au făcut milioane.
Haideți să îndreptăm acest lucru dacă tot vorbim despre o dezvoltare a țării sănătoasă. Haideți să investim în educație în primul rând pentru că cea mai mare problemă pe care am întâlnit-o eu întorcându-mă din America a fost că nu mai puteam să înțeleg limba română. Vorbeam cu românii mei și nu mai înțelegeam ce vor să spună, înțelegeam tot timpul altceva și mi-am luat un traducător. Aveam un prieten cu mine care după ce mă întâlneam cu un director domnul vorbea ceva și pe urmă îl întrebăm ce vrea să spună? Și mi se traducea: Vrea Șpagă! Eu nu puteam să înțeleg din ce spunea el.
Poporul român are o problemă de mentalitate profundă și care trebuie să înceapă din școală de la grădiniță și asta ar trebui să fie o politică de stat, educația în primul rând. După care cercetarea care a dispărut aproape din toate domeniile, la fel ar trebui să fie o politică de stat”, a mai spus designerul.
O altă problemă majoră pe care acesta o ridică în plină ședință o reprezintă brand-ul de țară și cum este văzută România pe plan internațional. Potrivit declarațiilor acestuia se pare că străini nu văd cu ochi buni antreprenorii români, cu atât mai mult produsele românești.
„Iar după care vă spun altă problemă legată de export. Eu sunt un brand în domeniul meu, probabil unul dintre puținele branduri reconoscibile. Aș vrea să fac export din țara mea, dar știți ce problema mare am? Brand-ul de țară. Dacă scriu „Made in Romania” nimeni nu mă bagă în seama. Nici nu pot să arăt cartea de vizită să scrie România pe ea, că este foarte greu.
Sunt tratat ca un antreprenor care nu este foarte sigur. Sigur nu o să cumpăr, sigur nu o să pot să fac business, sigur nu pot să fac delivery, Shengen bineînțeles, sigur nu o să pot să livrez calitate, oamenii, profesioniștii care lipsesc, școlile profesionale care au distrus meșteșugăria din domeniul meu, al confecțiilor, și din acest motiv nu mai avem de unde să găsim specialiști. După care tot vorbiți că trebuie să se întoarcă românii de afară.
Eu vă spun sincer, am început să regret într-un fel că m-am întors. De abia aștept să văd cum rezolvăm problema forței de muncă în românia, dar doamne ferește să va gândiți că puteți, și voi știți mulți dintre voi care ați trăit în afară, să vă gândiți vreo secundă că puteți să întoarceți români care s-au așezat acolo și trăiesc bine și câștigă și sunt demni și sunt respectați și statul îi tratează corect.
Haideți să ne gândim cum facem să aducem forță de muncă și statul și guvernul nostru să se gândească cum putem aduce oameni care vor să muncească, care vor să vină în România să câștige o pâine. Îmi doresc foarte mult să reușim să ridicăm brand-ul de țară”, a conchis acesta.