Comercianţilor de produse electronice şi electrocasnice le-a revenit culoarea în obraji. Piaţa creşte, împinsă de noile tehnologii, iar profiturile se arată iarăşi la orizont.
După ce anul trecut unii retaileri spuneau că au ajuns la fundul sacului, zâmbetul începe acum să le revină pe buze. Dacă ţinem cont de faptul că aceste declaraţii aparţineau unor jucători care se aflau, şi încă se mai află, în poziţii foarte diferite, ar trebui să ne întrebăm: criza de anul trecut a fost cauzată într-adevăr de scăderea interesului cumpărătorilor pentru aceste produse sau de detailiştii înşişi, care ar trebui să-şi asume vina de a fi îndepărtat clienţii printr-o serie de greşeli?
Analiştii cred că piaţa de electronice şi electrocasnice va ajunge anul acesta la valori cu 50% mai mari decât anul trecut. „Pe lângă creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, cea mai importantă cauză a acestui trend pozitiv este ieftinirea produselor de import, ca urmare a integrării în Uniunea Europeană, care a dus la dispariţia taxelor“, arată Linda Vasilescu, senior business analyst la A.T. Kearney Management Consulting. Ea adaugă că, deşi o parte din această diferenţă a intrat în profitul companiilor de retail, consumatorii au beneficiat de o ieftinire cu aproximativ 10% a produselor. Aşteptata diminuare a taxelor vamale i-a determinat pe consumatori să amâne cumpărăturile pentru 2007, ceea ce a dus cifra vânzărilor de anul trecut sub nivelul prognozat. Pe lângă acest lucru, Adrian Urdă, director de operaţiuni la Altex, spune că înăsprirea condiţiilor de creditare a avut un efect negativ asupra vânzărilor.
Detailiştii ţintesc dublarea cifrei de afaceri în doi ani
Previziunile pentru anul acesta sunt pozitive şi piaţa este iarăşi pe gustul comercianţilor. „Revenirea pieţei este un proces natural şi firesc, după doi ani de criză. Jucătorii nu pot influenţa semnificativ valoarea şi dimensiunea pieţei. Se luptă între ei pentru o cotă de piaţă cât mai mare“, explică Lorand Szarvadi, director executiv la Domo Retail. El mai spune că rezultatele bune ale companiei sale se vor evidenţia şi printr-o creştere spectaculoasă a cotei de piaţă. Şi recunoaşte că obiectivele pe care le-a stabilit pentru acest an sunt ambiţioase: cifră de afaceri de 200 milioane de euro (după 122 milioane euro în 2006), cu un profit net de minimum opt milioane euro. „Aceasta ar însemna o profitabilitate netă de 4%, absolut normală pentru o companie în plină dezvoltare din domeniul nostru, spune el. Cifrele sunt valabile doar pentru operaţiunile din România“. Cât despre 2008, managerul spune că este foarte probabil ca ţinta să fie o cifră de afaceri între 250 şi 300 milioane de euro. Adică atât cât şi-a fixat Altex pentru anul acesta, alături de un profit net de 2% din cifra de afaceri, reprezentând circa şase milioane euro, şi un profit înainte de plata taxelor şi impozitelor (EBITDA) de 15 milioane de euro.
Creştere de 400% la ecrane LCD şi plasme
Retailerii spun că cele mai căutate produse au fost LCD-urile şi plasmele, a căror vânzare a fost stimulată de eliminarea taxelor vamale. „Aceste schimbări au determinat o creştere de peste 400% a vânzărilor pe segmentul televizoarelor de tip LCD în magazinele din lanţul Flamingo International“, declară Jiri Rizek, director executiv.
Altex se mândreşte că a terminat primul semestru al acestui an „pe zero“, după ce anul trecut pierderile au fost de patru milioane de euro. Domo a avut în 2006 profit de zece milioane de euro, fiind jucătorul care s-a descurcat cel mai bine anul trecut, iar obiectivul său pentru acest an este de opt milioane de euro. Flamingo a avut cele mai însemnate pierderi, de 15 milioane de euro, pe fondul fuziunii cu Flanco.
Vânzările online se menţin, an de an, pe val
Spre deosebire de retailul tradiţional, site-urile de vânzări online arată întotdeauna cifre în creştere. Un argument este, desigur, faptul că piaţa este, încă, puţin dezvoltată. „Sunt câţiva factori care au dus la o evoluţie pozitivă la nivelul pieţei de comerţ online în 2007, explică Mădălin Durcă, marketing manager la www.pcfun.ro. Un element important este apariţia unui număr semnificativ de actori în diferite segmente şi a unei credibilităţi mult mai mari faţă de acum câţiva ani. O altă influenţă vine din transformarea achiziţiilor online în obicei de consum, în rândul utilizatorilor de internet şi în rândul consumatorilor, în general.“
Linda Vasilescu estimează că, în România, canalul online reprezintă mai puţin de 10% din vânzările de produse casnice şi electrocasnice. „Totuşi, în ultimii ani, această modalitate de cumpărare a devenit din ce în ce mai importantă, valoarea vânzărilor dublându-se, practic, anual“, spune ea, adăugând că trendul ascendent al vânzărilor online se va reflecta mai puţin în canibalizarea vânzărilor prin canalele clasice şi mai mult în creşterea pieţei de electronice şi electrocasnice.
«Revenirea pieţei este un proces natural şi firesc, după doi ani de criză.»
Lorand Szarvadi, director executiv, Domo Retail