Producătorul german de echipamente sportive Adidas AG intenţionează să îşi vând divizia Reebok, informează un articol publicat joi în săptămânalul economic german Manager Magazin, care nu precizează care este sursa informaţiilor sale, transmite Bloomberg.
Potrivit Manager Magazin, Adidas a pus la punct o echipă internă care se ocupă de această tranzacţie şi intenţionează să finalizeze vânzarea mărcii Reebok până în luna martie 2021. Printre părţile interesate se numără VF Corp., care deţine mărcile Timberland şi North Face, precum şi grupul chinez Anta International Group Holdings.
Chiar dacă directorul general de la Adidas, Kasper Rorsted, spera să obţină aproximativ două miliarde de euro din vânzarea Reebok înaintea pandemiei, acum ar fi mulţumit şi cu o sumă mai mică, susţine Manager Magazin. Adidas a preluat Reebok în 2006 pentru 3,8 miliarde de dolari.
Adidas renunță la fabricile din Germania și SUA
Adidas, înfiinţată în 1949, a început în 2016 producţia la fabrica robotizată „Speed Factory” din oraşul german Ansbach şi anul următor a mai deschis una în Atlanta. În ultimii ani, Adidas a mutat majoritatea producţiei sale din Europa în Asia, în special în China şi Vietnam.