Deși ne aflăm în plină criză sanitară și financiară, Adidas AG ar putea face o mișcare fără precedent. Ce s-ar putea întâmla cu brandul Reebok în anul următor?
Potrivit BBC, producătorul german de echipamente sportive Adidas AG analizează dacă va vinde sau va păstra brandul Reebok, ce se adresează în principal pieţei din SUA, transmite Agerpres.
În același timp, conform sursei citate, Adidas a precizat că încă nu a luat o decizie fermă în privinţa Reebok, iar un anunţ privind viitorul brandului va fi făcut în martie.
De menționat este faptul că, printre companiile interesate de preluarea Reebok se numără VF Corp, care deţine mărcile Timberland şi North Face, precum şi firma de private equity Permira, proprietarul companiei de încălţăminte Dr Martens.
O nouă strategie de dezvoltare
Posibila vânzare este parte a noii strategii de dezvoltare pe cinci ani, a informat Adidas, citat de Bloomberg.
În ceea ce privește veniturile Reebok, acestea au crescut cu 4% anul trecut, la 1,7 miliarde de euro, reprezentând 7% din vânzările anuale totale ale Adidas.
Sediul central al Reebok este acum în Boston, Massachusetts, dar rădăcinile sale sunt în Bolton, Anglia, unde a fost utilizat pentru prima dată numele Reebok în anii 1950.
Chiar dacă directorul general de la Adidas, Kasper Rorsted, spera să obţină aproximativ două miliarde de euro din vânzarea Reebok înaintea pandemiei, acum ar fi mulţumit şi cu o sumă mai mică, anunţa recent revista germană Manager Magazin.
Adidas a preluat Reebok în 2006, cu 3,8 miliarde de dolari.