Cei care deţin o maşină, un laptop, blănuri, camera video, mai mult de trei vaci sau cinci porci nu vor avea dreptul la ajutor social. Autorităţile au decis care sunt obiectele de strict necesitate în baza cărora o persoană poate beneficia de venitul minim garantat.
Potrivit proiectului de Norme Metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, lansat vineri în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut în lege şi venitul net lunar al familiei sau persoanei singure, rezultat din fişa de calcul.
Stabilirea dreptului la ajutor social se realizează ţinându-se seama de bunurile familiei cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familial.
Conform proiectului de act normativ sunt considerate bunuri de strictă necesitate locuinţa de domiciliu, anexele gospodăreşti (grajduri, coteţe, magazii, fânare, hambare, rezervor pentru apa-consum menajer, pompa hidrofor şi altele asemenea), o maşină de gătit; un frigider şi/sau un congelator sau o combină frigorifică, o maşină de spălat, automată sau neautomată, un aspirator de praf, un televizor (color sau alb-negru), un (radio)casetofon, un telefon fix sau un telefon mobil, aparatură şi instalaţia destinată încălzirii locuinţei şi preparării apei calde menajere.
Strict necesare: calculatorul, căruţa, bicicleta sau râşniţa de cafea
Sunt de strictă necesitate şi un calculator personal, mobilier aferent locuinţei, mijloace de transport individual pentru persoanele cu handicap sau dependente, o bicicletă, o barcă fără motor, aparate medicale destinate recuperării sau pentru efectuarea unui tratament medical, maşina de cusut, aparatură electrocasnică: mixer, râşniţă de cafea.
Sunt considerate de strict necesitate uneltele din gospodăriilor agricole din mediul rural: lopata, sapa, zdrobitor de struguri, aparate manuale de stropit si de combatere boli si dăunători, căruţa, alte utilaje agricole manevrate manual sau cu tracţiune animală, unelte, instrumentar mărunt necesare exercitării profesiei.
De asemenea, pe această listă mai figurează terenul pe care se află locuinţa de domiciliu, terenuri intravilane de până la 500 mp în zona urbană şi 1.000 mp în zona rurală, terenuri extravilane cu anumite suprafeţe maxime, terenuri declarate de primărie neproductive, o bovină, două porcine, patru ovine, o cabalină, 10 iepuri, 15 păsări, cinci familii de albine, decoraţii, medalii, cupe, insigne.
Nu sunt necesare laptopul, maşina, blănurile, tractorul
Fişa de calcul pentru acordarea ajutorului social va ţine cont şi de eventualele bunuri pe care le deţin solicitanţii, din cadrul celor prevăzute în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate – clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, aparate de filmat, camere video, video interfon, amplificatoare audio, amplificatoare audio, combine audio-video, laptop-uri, copiatoare Xerox.
Autorităţile nu consideră că sunt necesare obiecte precum: tablouri şi obiecte de artă, obiecte ornamentale din metale preţioase, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare, blănuri de valoare mare, în stare vandabilă.
Autoturismele, autoutilitarele, autocamioanele de orice fel şi remorcile, şalupele, bărcile cu motor, scuterele de apă, iahturile, rulotele, autobuzele, microbuzele, motocicletele, motoretele şi scuterele nu sunt de strict necesitate.
Nu se acordă ajutor social şi în cazul existenţei unor utilaje agricole: tractor, combină, semănătoare, secerătoare şi alte utilaje agricole cu tracţiune mecanică, utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale, aparat de dărăcit, cazan de fabricat rachiu, utilaje pentru mica producţie: maşină de tricotat, război de ţesut, gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric, depozite bancare, care cumulate depăşesc ca valoare nivelul venitului minim garantat pentru tipul respectiv de familie, calculat pentru un an de zile.
Şanse mai slabe de a obţine un ajutor social au şi cei care deţin peste trei bovine, cinci porci, 20 de oi, peste două cabaline, peste 50 de iepuri, peste 80 de păsări, peste 15 familii de albine sau deţin crescătorii de melci, struţi, fazani, păuni, nutrii, nurci, prepeliţe, viermi de mătase, păsări şi peşti exotici.
Vezi aici