Lovitură totală pentru românii care au centrale termice de apartament. Autoritățile au în vedere interzicerea acestora pentru a reduce semnificativ poluarea. Cu toate aceste, există anumite proiecte care ar putea duce la o situație nefavorabilă românilor.
Centralele de apartament vor fi înlocuite cu centralele de cvartal
Despre aceste proiecte de lege a vorbit și Dan Păun, liderul Departamentului pentru Mediu și Ecologie al PPU (social-liberal), care spune că punerea lor în practică ar putea provoca alte situații neplăcute pentru români. Acesta a vorbit despre două proiecte în special – proiectul în care se propune interzicerea centralelor termice și cel care propune majorarea taxelor auto.
Umanistul a declarat că întoarcerea la traiul în comun nu reprezintă o soluție, subliniind că oamenii sunt diferiți și au nevoi diferite. Acesta a adus în discuție și posibilitatea centralelor cvartal, însă a spun despre acestea că ar provoca discuții interminabile între locatari.
„În contextul actual, decizia ar fi una pripită, mai ales dacă ne gândim la factori de poluare care afectează viața a sute de mii de oameni, așa cum este cazul Capitalei, în jurul căreia sunt arse permanent zeci de tone de deșeuri. Întoarcerea la traiul în comun poate nu ar fi văzută ca o soluție, dacă ar fi eliminați acești factori de poluare. Centralele de cvartal, clar mai eficiente și mai puțin poluante, ar duce însă la discuții interminabile între locatari.
Nevoile diferite ale oamenilor ar naște conflicte, pentru că este firesc ca o familie cu un nou-născut să aibă nevoie de mai multă căldură decât o familie compusă doar din adulți. Să ne amintim și de cei în vârstă, care preferă să stea în frig și să economisească din puținul pe care îl au, pentru a putea să își cumpere medicamente”, transmite Dan Păun.
Majorarea taxelor auto nu este, nici ea, o soluție
Dan Păun mai spune că autoritățile iau în considerare majorarea taxelor auto, având în vedere că parcul auto din România este învechit. Cu toate acestea, mai multe date prezentate în presă arată că parcul auto al României este comparabil cu cel al Italiei sau Spaniei, țări considerate mai dezvoltate.
Așadar, umanistul spune că înainte de a face modificări legale importante și înainte de a impune ”noi biruri românilor” ar trebui să fie rezolvate alte probleme care necesită atenția autorităților.
””Prioritatea ar trebui să fie rezolvarea altor probleme, înainte de a face modificări legale importante și de a impune noi biruri românilor. Întreb doar, câte stații ITP care au permis trecerea mașinilor cu modificări sau defecte au fost suspendate? De ce nu sunt încurajate soluții de folosire a combustibililor alternativi mai puțin poluanți, cum sunt GPL sau CNG? Soluții benefice atât pentru mediu, cât și pentru consumatori există, trebuie doar voința de a le pune în practică”, a conchis Dan Păun.