Cotidianul italian Corriere della Sera notează că Marea Britanie ar putea să facă un pas mare spre respectarea dorințelor populației. Mai exact, certificatul verde, care a fost introdus înainte de Crăciun, ar urma să fie desființat la data 26 ianuarie, odată ce Guvernul britanic va revizui reglementările anti-Covid.
Amintim faptul că în contextul îngrijorărilor generate de varianta Omicron, înante de sărbătorile de iarnă, Marea Britanie a decis să introducă certificatul de vaccinare doar pentru cluburi și evenimente majore, însă această măsură ar putea fi după ce Guvernul va lua noi decizii.
Totodată, sursa citată mai precizează faptul că, pe lângă renunțarea la certificatul verde, Marea Britanie ar mai avea în plan ca de la 26 ianuarie să renunț inclusiv la indicația de a lucra de acasă, purtarea măștilor în spații închise fiind singura cerință care va mai rămâne.
De menționat este faptul că până acum, Marea Britanie nu a impus niciodată obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber, spre deosebire de alte țări.
„Într-o țară în care cărțile de identitate nu există, fiind considerate o încălcare a libertății individuale, și în care nu se cere legitimarea nici măcar atunci când se merge la vot, ideea unui certificat de acces la activitățile zilnice a apărut întotdeauna șocantă, astfel încât o astfel de decizie poate fi de înțeles”, arată sursa citată.
Boris Johnson și certificatul verde
Totodată, cotidianul amintește și de situația în care se află premierul Boris Johnson, care a ajuns să fie din ce în ce mai slab din punct de vedere politic, astfel încât nu ar avea puterea să impună o prelungire a măsurii fără a risca să fie dat afară din Downing Street.
Sursa citată amintește și de evenimentul de săptămâna trecută, atunci când ”Spectator”, săptămânalul conservator care l-a avut cândva ca redactor pe Boris Johnson, a dedicat și coperta mesajului „Rip it up!” (Rupe-l!), făcând referire la certificatul verde.
Trebuie menționat faptul că revenirea guvernului este justificată de datele pozitive care sosesc pe frontul pandemiei. „Există semne încurajatoare”, a spus ministrul Sănătății britanic, Sajid Javid, adăugând faptul că infecțiile sunt în scădere și că sistemul de sănătate rezistă impactului variantei Omicron.
„În acest val nu am observat o creștere a numărului de pacienți la terapie intensivă și sunt semne că ritmul internărilor începe să încetinească”, a ma spus oficialul francez.
Amntm faptul că potrivit bilanțului publicat în cursul zilei de joi, numărul infectărilor noi a scăzut sub 120.000, iar numărul celor internați pentru Covid a scăzut la 16.700.