Prima țară din lume care a scăpat definitiv de COVID-19! Au fost ridicate toate restricțiile

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a scris recent pe pagina sa de Facebook că este mândru de efortul depus împotriva pandemiei iar autoritățile și oamenii din Israel au reușit să învingă noul coronavirus, fiind primii din lume care au făcut acest lucru.

„Sunt mândru de voi toți! Am făcut-o împreună și am învins COVID-19. Primii din lume care am făcut asta!”, a scris Benjamin Netanyahu pe Facebook.

Israelul luptă pe două fronturi

Trebuie menționat că victoria a fost obținută în contextul în care Israelul luptă pe două fronturi. Anterior anunțului respectiv, Benjamin Netanyahu a susținut o conferință de presă pentru a se adresa întregii națiuni, în care a spus că Israelul duce o altă luptă, pe lângă cea cu pandemia. Era vorba despre violențele din Gaza şi din oraşele israeliene.

„O facem și vom continua să o facem cu mare forță. Ultimul cuvânt nu a fost spus și această operațiune va continua atât timp cât este necesar pentru a restabili calmul și securitatea statului Israel. Al doilea front sunt orașele din Israel.

Repet ce am mai spus astăzi: Acordăm 100% sprijin pentru polițiști, pentru soldații de la poliția de frontieră și către celelalte forțe de ordine ca să restaurăm legea și ordinea în orașele din Israel.

Sprijinim poliția în folosirea totală a puterii sale, împreună cu armata israeliană și agenția de securitate israeliană. Le-am oferit putere în această situație de urgență. Toate aceste măsuri sunt importante, legitime și necesare, pentru a opri această nelegiuire în Israel.

Fac apel din nou la cetățenii israelieni, să nu ia legea în propriile lor mâini, oricine va face acest lucru va fi pedepsit sever.

Aș vrea să particip la această durere a familiilor care și-au pierdut oamenii dragi, familia lui Ido Avigal în vârstă de 5 ani și a soldatului Omer Tabib, și a altor 5 familii ale căror rude și-au pierdut din nefericire viețile. Vom acționa cu toată forța împotriva dușmanilor din exterior și a celor care încalcă legea din interior, ca să restaurăm calmul în Israel”, a spus Benjamin Netanyahu la momentul respectiv.