Studiu surprinzător din Israel! Ce protecţie oferă vaccinul
Potrivit datelor colectate până acum, se constată că, deși există o scădere ușoară a nivelului de anticorpi, imunitatea în fața infecției nu este afectată, scrie haaretz.com
Oficialii Ministerului israelian al Sănătății monitorizează constant datele privind vaccinările. Israelul ar putea să devină prima țară care se confruntă cu o scădere a eficacității celor două doze.
Grupul consultativ din Israel a recomandat adolescenților să-și administreze a treia doză de vaccin
Recent, grupul consultativ din Israel a recomandat adolescenților să-și administreze a treia doză de vaccin. Decizia a fost luată pe baza unor studii efectuate mai curând pe adulți, decât pe adolescenți. Studiile au arătat că efectul celor două doze de vaccin scade după șase luni.
În consecință, prim-ministrul Naftali Bennett urmează să decidă care va fi abordarea Israelului în lupta cu noul coronavirus. Bennett a declarat că este de așteptat ca pandemia să mai dureze „încă un an sau doi”.
El a afirmat că, spre deosebire de țările din Europa, Israelul ar trebui să facă mai întâi doza a treia persoanelor eligibile, decât să vaccineze întreaga populație.
De ce au crescut infectările în ultimele săptămâni
Rata de infectare cu COVID-19 din Israel, cunoscută sub numele de numărul R – numărul mediu de persoane infectate, a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni. Numărul R a ajuns acum la 0,95, în timp ce un număr care depășește 1 înseamnă că un focar este deja în creștere.
Cauzele creșterii numărului R din ultimele două săptămâni sunt încă neclare. La început, s-a pus pe seama unui focar care ar fi apărut pe un șantier, unde 300 de muncitori străini, majoritatea din China, au fost infectați. Experții spun totuși că această creștere nu poate fi atribuită exclusiv acelui focar. Cel mai îngrijorător este că efectele campaniei de vaccinare cu a treia doză sunt în scădere, afirmă specialiștii.
Israelul va permite vaccinarea împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste de 5-11 ani
Israelul va permite vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste de 5-11 ani. Anunţată de Ministerul Sănătăţii, decizia a urmat aprobării date de grupul său de experţi în vaccinări, după ce și Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a autorizat utilizarea de urgenţă a vaccinului Pfizer şi BioNTech pentru grupa de vârstă respectivă, cu o doză de 10 micrograme.
Vaccinarea copiilor, o provocare dificilă
În urma recomandării unui grup consultativ guvernamental, oficiali ai Ministerului Sănătății au subliniat însă că nu vor presa părinții să-și vaccineze copiii, lăsând decizia la latitudinea acestora. Practic, un milion de israelieni din această grupă de vârstă vor deveni eligibili pentru vaccin, dar încercarea de a convinge părinții să-și vaccineze copiii ar putea fi o provocare dificilă, notează ziarul israelian.
Un sondaj de opinie publicat în ultimele zile a arătat că 27% dintre părinţi ar permite copiilor lor sub 12 ani să primească vaccinul, cu 33% împotrivă şi 40% indecişi.