Mai precis, odată ce ALDE va ieși de la guvernare, PNL are de gând să depună moțiune de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.
„Am luat decizia depunerii unei moţiuni de cenzură cu atât mai mult cu cât este din ce în ce mai probabilă destrămarea coaliţiei de guvernare şi retragerea unui partid din coaliţia de guvernare. Am decis să demarăm imediat procedurile (…) şi am mandatat liderii grupurilor parlamentare (ale PNL – n.r.) să demareze consultări cu liderii grupurilor parlamentare din Parlament, mai puţin grupurile PSD”, a afirmat Orban la finalul unei şedinţe a conducerii PNL.
În condițiile în care ALDE va ieși de la guvernare și va face alianță cu partidul condus de Victor Ponta, PSD pierde majoritatea parlamentară.
Liderul PSD şi cel al ALDE au avut astăzi o şedinţă de criză, de aproape o oră, la Guvern. Surse politice au declarat pentru Antena 3 că negocierile au eşuat.
ALDE a cerut PSD o restructurare guvernamentală şi un nou program de guvernare.
La întâlnirea coaliţiei de săptămâna trecută cele două formaţiuni politice nu au ajuns la un consens.