Marea relaxare a venit şi în România odată cu ziua de 1 iunie. Începând cu această dată, românii nu vor mai avea nevoie de declaraţia pe propria răspundere pentru a se deplasa în afară localităţilor, după ce ea fusese deja eliminată anterior pentru deplasările efectuate în interiorul localităţilor şi în zonele metropolitane.
Aceasta nu este singura veste bună pe care românii au primit-o, pentru că de la 1 iunie autorităţile au ridicat şi alte restricţii. Astfel, barurile şi terasele aflate în aer liber pot fi redeschise, însă cu respectarea unor condiţii, precum asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite. Oamenii vor putea merge şi la plajă de la 1 iunie, atât timp cât se asigură o distanţă de minimum 2 metri între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite.
Competiţiile sportive în aer liber vor putea fi şi ele reluate, însă, din păcate, meciurile se vor juca fără spectatori şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Autorităţile au anunţat că se reia organizarea și desfășurarea de spectacole, concerte sau alte evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, dar se impune o limită de maximum 500 de spectatori. În plus, se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanţii unei maşini fiind membri aceleiaşi familii. O altă măsură binevenită este reluarea transportului rutier şi feroviar internaţional de persoane.
Ce se întâmplă cu amenzile primite pe perioada stării de urgenţă?
Românii care se consideră nedreptăţiţi de faptul că au fost amendaţi pe perioada stării de urgenţă mai pot contesta aceste amenzi până la data de 2 iunie. În ciuda faptului că au fost declarate neconstituţionale, amenzile pot fi anulate numai dacă sunt contestate în instanţă.
În baza deciziei Curţii Constituţionale, tribunalul va anula procesele-verbale de contravenţie, iar cei care au plătit deja amenzile îşi vor putea recupera banii de la stat, condiţia fiind să formuleze plângere contravenţională la judecătorie. Circa 300.000 de români au primit amenzi în valoare de 130 milioane de euro în această perioadă.