Practic, deşi inflaţia aşteptată este în scădere (BNR prognozează 3,2% la finele anului), dobânzile de împrumut merg iar în sus, exclusiv prin schimbarea percepţiei investitorilor străini faţă de titlurile de stat româneşti.
Cel mai mic cost de împrumut din istorie a fost stabilit undeva pe la jumătatea lunii mai, când pentru 12 luni s-a plătit un randament mai mic de 4%, respectiv de 3,98%. Timp de încă patru licitaţii, din care două pe termene foarte lungi, totul a stat foarte bine, fiind consemnate costuri minim istorice pe fiecare scadenţă de 3, 5, 10 şi 15 ani, respectiv de 4,44%, 4,53%, 5,03% şi 5,16%.
Apoi la licitaţiile din iunie au venit şi scumpirile, adică inversarea tendinţei. Randamentele pe 2 ani au ajuns la 4,66%, cele pe 3,3 ani la 4,96%.
La licitaţia de luni, cu scadenţa la 3 ani, scumpirile au continuat, randamentul sărind brusc la 5,06%, de la 4,44% cât s-a plătit pe 16 mai. Vorbim de o scumpire cu 0,6 puncte pe fiecare an, respectiv de 1,8%.
Ministerul Finanţelor şi-a propus să atragă ieri 300 milioane lei, ceea ce a şi reuşit prin acceptarea unui randament mai mare de 5%, oferta băncilor fiind de aproape 3 ori mai mare (890 milioane lei).
Update ora 14:20
Astăzi, la doar o zi distanţă de licitaţia de ieri, randamentele la 3 ani au sărit pe piaţa secundară la 5,3%, dar maximul zilei a fost chiar de 5,5%. Bondurile pe 5 ani se tranzacţionau la un randament de 5,45%, iar cele pe 10 ani – la 5,80%.
La licitaţia precedentă, de joia trecută, Finanţele nu au reuşit să atragă cât îşi propuseseră, adică 700 milioane lei, ci doar 542 milioane lei, întrucât nu au vrut să plătească peste 5%. Au acceptat doar 4,96%, dar au atras cu 168 milioane lei mai puţin decât nivelul indicativ.
Finanţele au înţeles că mai bine îşi fac planul de finanţare, chiar dacă asta înseamnă să plătească ceva mai mult, şi acceptă să plătească din nou randamentele de peste 5%. Randamentul la 1 an a ajuns azi la 5%.
Adio, împrumuturi ieftine pentru stat! Randamentele au sărit iar de 5%
11 iunie 2013, 14:32
Ultima modificare în 11 iunie 2013, 17:32
După ce de la o lună la alta statul a reuşit să stabilească recorduri după recorduri în privinţa costurilor de împrumut de pe piaţa locală, graţie interesului străinilor pentru activele româneşti, acum tendinţa se inversează şi Finanţele trebuie să plătească tot mai mult pentru a atrage sumele de care au nevoie.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- VESTE BUNĂ: Ungurii s-au apucat de autostrada care va lega România de Occident
- Schimbare pentru actele notariale
- Ponta: Menţinem cota unică de 16%!
- CFR Marfă preia datoria CFR către ANAF
- Băsescu: Revizuirea actuală a Constituţiei reprezintă un risc de blocare a statului
- Lazea, BNR: Din punct de vedere macroeconomic, cota unică a fost un mare minus
- PREMIERĂ Incidentul Wizz Air de la Roma a fost primul de acest gen din istoria companiei
- Ce şanse mai are roşia românească?
- Asociația farmaceutică Local American Working Group are un nou preşedinte
- Aproape jumătate din italieni vor renunţa la vacanţă în vara aceasta